O adolescentă a fost dusă la avort în luna a șaptea. Astăzi, fiica ei este mama a zece copii și se implică de zece ani în mișcarea pro-viață.

Zece copii. Zece ani de când se implică în mișcarea pro-viață. Dar era la un pas de a fi avortată.

Mama ei a rămas însărcinată cu ea în liceu, iar bunicii au dus-o să facă avort. Însă, pentru că sarcina ajunsese deja în luna a șaptea, clinica a refuzat să efectueze procedura.

Asta povestește Matisse despre începutul vieții ei, într-un interviu oferit Pregnancy Help News. A fost crescută de bunici, care se îngrijeau bine de ea. Cu toate acestea, în adâncul sufletului, se simțea nedorită și neiubită.

În copilărie și în tinerețe, a auzit-o de multe ori pe mama ei spunând că nu era obligată să o păstreze. Nu a înțeles de ce până după vârsta de 30 de ani.

Era prima zi când mergea să se roage în fața unei clinici unde se făceau avorturi. A luat-o cu ea și pe fiica ei de patru luni, cel mai mic dintre cei șase copii ai săi la acea vreme. În timpul petrecut acolo, o mamă care venise la clinică a ales să păstreze copilul.

Era foarte bucuroasă de ceea ce se întâmplase, așa că a publicat în aceeași zi o postare pe rețelele sociale. Când a văzut-o, mama ei biologică a sunat-o, revoltată să afle că fiica ei se roagă în fața clinicilor de avort. Mama ei este și astăzi pro-avort.

În acea discuție, Matisse a aflat că era foarte aproape de a fi avortată.

Bunica ei, asemenea mamei sale, susține și ea avortul până în prezent. De asemenea, refuză să răspundă întrebărilor lui Matisse despre împrejurările în care viața ei a fost cruțată și despre primii ani ai copilăriei.

„Nu am văzut și nici acum nu văd de ce ar trebui să fie important pentru tine să afli toate acestea. S-a întâmplat cu mult timp în urmă și nu se mai poate schimba nimic. Totul s-a încheiat”, i-a scris bunica ei.

În ciuda respingerii din partea mamei și a bunicii sale, Matisse își găsește alinarea în dragostea lui Dumnezeu și în încrederea că El are un plan pentru viața ei. Crede că atât interacțiunile dificile cu familia din trecut, cât și cele din prezent fac parte din planul lui Dumnezeu.

„Și iată o lecție pe care am învățat-o: uneori muncești, te străduiești și semeni semințe, fără să ajungi să vezi roadele”, a explicat Matisse.

Matisse speră ca într-o zi bunicii, mama și tatăl ei, pe care nu l-a mai văzut de la vârsta de cinci ani, să se apropie de Dumnezeu. Își dorește, de asemenea, să afle mai multe despre primii cinci ani din viața ei.

Până atunci, are încredere că Dumnezeu va continua să întregească „țesătura” vieții sale, la momentul potrivit.


Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.

Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD

Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *