A regretat primul avort medicamentos, iar al doilea nu a reușit. Astăzi este recunoscătoare pentru că nu a reușit și al doilea avort

Într-o mărturie publicată de Pregnancy Help News, o mamă cu trei copii din statul american Texas spune că două încercări de avort medicamentos i-au schimbat viața în moduri complet diferite. După un avort medicamentos făcut în 2025, regretul a urmărit-o luni întregi. Când a rămas din nou însărcinată, a încercat încă o dată să își provoace avortul, însă pastilele nu au avut efect. Astăzi, așteptând să nască fetița pe care voise să o avorteze, este recunoscătoare că aceasta a supraviețuit.

Avortul regretat

Trisha (pseudonim) este mamă a trei copii, dintre care unul are autism. În septembrie 2025, a rămas din nou însărcinată și a comandat online pastile pentru avort. Le-a primit în doar două zile și a făcut avortul acasă.

La început, a încercat să își continue viața ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Însă, după câteva luni, regretul a început să o copleșească.

„Nu am realizat imediat ce am făcut. Au trecut câteva luni. Într-o zi am sunat o prietenă și i-am spus: «Cred că sunt tristă din cauza avortului.»”

Pastilele nu au funcționat

Câteva luni mai târziu, Trisha a rămas din nou însărcinată. Speriată, a comandat din nou pastile pentru avort, zicându-și: „Nu puteam avea încă un copil. Pur și simplu nu se putea întâmpla asta.”

De această dată, însă, lucrurile nu au decurs cum se aștepta.

A luat atât mifepristonă, cât și misoprostol, cele două substanțe care sunt folosite în avortul medicamentos, și se aștepta să înceapă sângerarea. Dar, „corpul meu nu a reacționat. Mă așteptam să sângerez. Nu s-a întâmplat nimic.”

După două zile a mers la camera de gardă. Testul de sarcină era în continuare pozitiv. Personalul medical i-a spus că este posibil să fie prea devreme și că pastilele au nevoie de mai mult timp pentru a acționa.

Ajunsă acasă, Trisha a luat și pastilele care i-au rămas de la primul avort.

A avut doar sângerări ușoare și crampe. Câteva zile mai târziu s-a întors din nou la spital.

Sarcina continua să evolueze, iar nivelul hormonului de sarcină HCG crescuse de patru ori.

„Au văzut bătăile inimii”

La următorul control, personalul medical a informat-o pe Trisha că la ecografie se vede sacul gestațional și bătăile inimii.

În acel moment, a realizat că nu o lasă sufletul să încerce încă o dată să facă avort.

„În adâncul sufletului mi-am spus: «Dacă mai încerci o dată, îți vei face rău ție și copilului tău.»”

Sprijin în loc de condamnare

Trisha a contactat atunci centrul Houston Pregnancy Help Centers, unde mai fusese cu ani în urmă pentru o ecografie în timpul sarcinii cu primul copil.

Acolo i-a povestit tot ce a făcut lui Ruby Gusman, cea care i-a făcut ecografia.

Aceasta a încurajat-o să arunce pastilele rămase și să continue sarcina. Dar miezul discuției a fost despre viață și sensul ei. Trisha a spus că discuția cu Ruby a readus-o la credința pe care o avusese dintotdeauna, dar pe care o înăbușise în adâncul ei.„Mi-am dat seama că acum totul este în mâinile lui Dumnezeu”, spune Trisha.

În ciuda faptului că luase în total 12 pastile pentru avort, ecografia a arătat că bebelușul era în viață. Trisha a aflat că e fetiță.

„Cum este posibil ca acest copil să fie încă în viață?”, se întreba ea.

„Sunt încă speriată, dar sunt foarte recunoscătoare”

Trisha a fost impresionată de faptul că oameni pe care nu îi cunoștea au primit-o fără să o judece.

În aceeași zi a aruncat la gunoi pastilele rămase.

„Au trecut trei luni de atunci. Încă mi-e frică, dar sunt foarte recunoscătoare pentru această sarcină. Fetița mea este atât de puternică.”

La momentul interviului, Trisha era însărcinată în 20 de săptămâni și urma cursuri și ședințe de consiliere oferite de centrul de sprijin în sarcină.

Ruby Gusman a văzut o schimbare profundă în aceste luni.

„Ne-a spus că nu credea că poate fi iubită de oameni complet străini. Atunci ne-am propus să facem tot posibilul ca ea să simtă această iubire.”

Astăzi, Trisha le încurajează pe femeile care intră în panică după un test pozitiv de sarcină să nu ia decizii pripite.

„Dacă treci printr-o astfel de situație, nu ignora vocea aceea din interiorul tău”, spune ea. „Există oameni care te pot ajuta.”


Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.

Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD

Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *