Papa Leon al XIV-lea a rostit luni, 8 iunie 2026, un discurs în Congresul Deputaților din Madrid, în cadrul vizitei sale în Spania. Discursul a fost adresat direct parlamentarilor și a avut în centru întrebarea fundamentală pentru orice legislator: ce înțelegere despre om stă la baza legilor? „Orice activitate legislativă se confruntă, în cele din urmă, cu o întrebare decisivă: ce concepție despre persoana umană inspiră legile și ce fel de societate construiesc aceste legi?”
Una dintre ideile centrale ale discursului este că demnitatea omului nu este acordată de stat și nu poate fi retrasă prin vot, consens social sau presiune ideologică. Ea aparține fiecărui om prin simplul fapt că omul există. „Orice societate cu adevărat dreaptă este construită pe recunoașterea demnității inviolabile a persoanei umane.”
Papa a avertizat că această demnitate nu poate fi subordonată majorităților de moment. Este un punct esențial pentru apărarea copilului nenăscut, care nu are voce publică, nu se poate apăra singur și nu poate fi lăsat la discreția raporturilor politice de forță. „O astfel de demnitate precede orice concesie a statului și nu poate fi subordonată consensului social schimbător sau capriciilor majorității dintr-un anumit moment.”
Copilul nenăscut și omul bolnav dependent – aceeași raportare problematică în cazul avortului și a eutanasiei
Papa Leon al XIV-lea a așezat apărarea vieții în opoziție cu „cultura rebutului”, expresie folosită frecvent de Papa Francisc pentru mentalitatea care îi elimină pe cei considerați incomozi, slabi sau inutili. „Această conviețuire poate fi amenințată de cultura rebutului.”
În acest context, Papa a pus în aceeași lumină copilul nenăscut, bătrânul, bolnavul și omul dependent de îngrijirea altora. Fără a folosi cuvinte explicite, dar știind că toți le subînțeleg, Papa a arătat că aceeași logică a eliminării se poate aplica în toate momentele fragile ale vieții. „Poate fi numită pe deplin dreaptă o comunitate care aruncă în umbră copilul nenăscut, bătrânul, bolnavul, pe cei care suferă în tăcere sau pe cei care depind cu totul de grija altora?”
Papa a insistat că apărarea vieții nu aparține unei tabere politice și nu este doar o temă internă a Bisericii sau a unui partid politic. Ea ține de însăși civilizația unei societăți. „Apărarea vieții umane nu este nici o chestiune de partid, nici un interes confesional: este un obiectiv al civilizației.”
Viața trebuie ocrotită de la concepție până la sfârșitul natural
Papa Leon al XIV-lea a formulat explicit principiul central al culturii pro-viață: viața umană trebuie recunoscută și apărată de la concepție până la sfârșitul natural. Aceasta înseamnă copil nenăscut, mamă însărcinată în dificultate, copil născut, bolnav, persoană cu dizabilități, bătrân și muribund. „Fiecare viață umană trebuie recunoscută și ocrotită de la concepție până la sfârșitul ei natural, în orice împrejurare a existenței sale.”
Avertismentul Papei este că, atunci când acest adevăr se întunecă, primele victime sunt tocmai persoanele cele mai vulnerabile. Legea nu mai protejează, ci ajunge să abandoneze. „Când această certitudine se întunecă, cei mai vulnerabili sunt primele victime, iar legea își pierde sensul cel mai profund: acela de a sluji și proteja fiecare persoană.”
Această înțelegere este decisivă pentru dezbaterea despre avort și eutanasie. O societate nu este benefică pentru membrii ei prin forța economică sau prin nivelul tehnologic, ci prin felul în care îi tratează pe cei fragili. „Măreția morală a unei națiuni se manifestă, înainte de toate, în capacitatea ei de a însoți, proteja și iubi viețile cele mai fragile.”
Familia – prima școală a primirii vieții
Papa a legat apărarea vieții de apărarea familiei, numind familia realitate umană de bază și fundamentul natural al comunității. Familia este locul în care copilul este primit ca dar, iar bătrânul și bolnavul nu sunt considerați poveri. „Familia – realitatea umană primară și fundamentul natural al comunității – are o importanță deosebită.”
Familia este prima școală în care omul învață să primească viața și să poarte grijă de celălalt. De aceea, slăbirea familiei slăbește și cultura vieții. „Familia va fi întotdeauna prima școală a umanității, unde se învață, înainte de orice alt loc, gramatica de bază a vieții împreună: primirea vieții, grija față de ceilalți, iertarea, slujirea și apartenența.”
Educația copiilor și dreptul părinților
Un alt punct important al discursului este dreptul părinților de a alege educația copiilor lor potrivit convingerilor morale, culturale și religioase. Educația despre viață, trup, familie, maternitate și responsabilitate nu poate fi confiscată de stat sau de ideologii. Colaborarea dintre școală și familie „trebuie să respecte întotdeauna dreptul primar și inalienabil al părinților” de a alege formarea copiilor lor.
Papa a arătat că educația autentică trebuie să îi ajute pe tineri să caute adevărul și să înțeleagă demnitatea fiecărei persoane. Această formulare poate fi citită și ca un îndemn la o educație care nu normalizează eliminarea celor vulnerabili. „Noile generații pot învăța să caute și să iubească adevărul, să reflecteze asupra sensului vieții și asupra demnității fiecărei persoane.”
O cultură pro-viață îi vede pe toți cei vulnerabili
Discursul Papei nu s-a limitat la copilul nenăscut. El a vorbit și despre migranți, săraci, oameni discriminați și victime ale traficului. Aceasta arată că apărarea vieții trebuie să fie coerentă: copilul nenăscut trebuie apărat, iar mama lui trebuie sprijinită; bolnavul trebuie îngrijit; bătrânul trebuie însoțit; omul vulnerabil trebuie protejat. „Afirmarea demnității umane nu poate rămâne abstractă atunci când atâția oameni sunt forțați să lase totul în urmă în căutarea păcii, siguranței și unui viitor.”
Deschiderea față de toți vulnerabilii nu relativizează tema avortului, ci o întărește. Copilul nenăscut este primul dintre cei fără voce. Dacă societatea îl exclude pe el, întreaga logică a drepturilor omului se prăbușește, pentru că dacă negi însăși viața unui om este foarte ușor, apoi, să negi diferite libertăți ale altora. „Fiecare decizie a autorităților publice afectează oameni reali, mai ales pe cei care au mai puțină putere de a-și face vocea auzită.”
O întrebare pentru Europa
Discursul Papei Leon al XIV-lea în Parlamentul Spaniei poate fi citit ca o întrebare adresată întregii Europe în care, din păcate, susținerea avortul este ridicată la nivelul unor Constituții, iar viața copilului nenăscut est negată complet: poate o societate să fie cu adevărat dreaptă dacă îi abandonează pe cei mai vulnerabili dintre oameni?
Răspunsul Papei este limpede: legea trebuie să treacă proba recunoașterii demnității persoanei. „O lege nu își atinge adevărata măreție doar pentru că a fost adoptată formal; o atinge atunci când poate sta în fața demnității persoanei și poate trece această probă fără rușine.”
Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.
Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD
Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.
