Pe 17 iunie 2025, Parlamentul Marii Britanii a votat decriminalizarea avortului pentru femeile care aleg să întrerupă sarcina după cele 24 de săptămâni în care avortul la cerere este legal în Anglia și Țara Galilor. Amendamentul a fost propus de parlamentara laburistă Tonia Antoniazzi. Tehnic, în acest moment, sunt eliminate sancțiunilor penale pentru femei, dar nu și pentru cei care realizează avortul.
Însă această schimbare are nevoie de o explicație fundamentală: De ce?
De ce o femeie parlamentară militează pentru posibilitatea avortului în etape avansate?
Ce o face pe ea, ca femeie, să considere că legea propusă de ea le va face bine femeilor?
Fiecare femeie știe exact că avortul oprește viața copilului ei, indiferent de perioada de sarcină – o sarcină înseamnă un copil care crește. De ce renunță la copilul ei? De ce ar milita pentru a avea dreptul să renunțe la el după 6 luni de sarcină?
O ilustrare remarcabilă vine de la scriitoare Frederica Mathewes‑Green (fostă membră al asociației „Feminists for Life”):
„No woman wants an abortion like she wants ice cream or a Porsche. She wants an abortion like an animal caught in a trap wants to gnaw off its own leg.”
Pentru cei cărora nu le place această comparație, pot să folosească un echivalent medical –amputarea unui picior pentru a scăpa dintr-o cursă. Orice analogie folosim, este o metaforă a violenței din frică.
Cine poate salva femeia din capcană fără ca ea să creadă că are nevoie să își „piardă piciorul”?
Cine îi poate scoate piciorul de acolo?
Tatăl copilului.
Bărbații. Dacă bărbații și-ar asuma responsabilitatea paternală – financiară, emoțională, socială – aproape toate femeile ar renunța la avort.
Statisticile din Marea Britanie arată că 82% dintre avorturi sunt făcute de femei necăsătorite. Realitatea arată că tatăl copilului, mai ales dacă nu sunt căsătoriți, propune din prima avortul. Așa se face că frica de a rămâne singură cu copilul împinge femeia către avort ca primă opțiune.
De aceea accesibilitatea avortului este oglinda (ne)încrederii în bărbați.
Pe măsură ce avortul devine mai accesibil, mai rapid, legal cât mai târziu, acest lucru nu semnalează un triumf al libertății – ci o pierdere de încredere în responsabilitatea masculină.
Femeile investesc miliarde în terapii emoționale, iar organizațiile feministe pro-avort în lobby politic, pentru că știu că nu pot conta pe sprijinul partenerului. Vorbim de o lipsă fundamentală: siguranța că nu vor fi lăsate singure cu copilul – un copil conceput nu doar de ele, ci și de bărbați.
De aceea, avortul nu e „problema drepturilor femeii” – este o rană adâncă a femeii.
Ideologia „drepturilor reproductive” celebrează avortul ca eliberare, când în realitate, avortul e o rană fizică, emoțională și sufletească, născută din frica de abandon.
Celebrarea avansării avortului este un semnal că societatea nu oferă sprijin autentic pentru femei și copii, dar promovează tacit un drept al bărbaților la iresponsabilitate.
Avortul nu oferă femeilor binele sperat, ci le amăgește că o relație cu un bărbat iresponsabil le va aduce fericirea în viitor.
Așadar, ca societate, în timp ce aplaudăm frenetic creșterea accesibilității avortului la cerere, acceptăm, tacit, că femeile nu merită siguranță și încredere, ci doar să se sacrifice pe ele și pe copiii lor și să accepte relații fără responsabilitate.
Citește articolul integral la linkul din BIO.
Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.
Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD
Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.
