Traducere și comentariu după o luare de poziție semnată de Lila Rose, președinta organizației americane Live Action, adresată celor care primesc buletinul informativ al Live Action.
„Un nou studiu revoluționar scoate la iveală adevărul: peste 1 din 10 femei care iau pilula de avort (mifepristonă) suferă complicații grave, uneori chiar letale — o rată de 22 de ori mai mare decât cifra declarată de FDA (0,5%).
Și de fiecare dată când ea „funcționează”, această pilulă ucide un copil.
Un fiu sau o fiică, viu și nevinovat, este distrus. Iar o mamă rămâne să suporte trauma și riscul.
Nu există avort „sigur”. Fiecare avort este, prin natura lui, violent, periculos și nedrept — pentru că ia o viață umană.
Pilula de avort nu este medicament. Este o armă chimică letală care pune capăt vieții unui copil și o afectează pe mamă.
FDA (Food and Drug Administration – Agenția pentru controlul alimentelor și medicamentelor din SUA principalul organism guvernamental american care supraveghează calitatea medicamentelor) are responsabilitatea de a împiedica comercializarea medicamentelor periculoase. Dar, din considerente ideologice și în urma presiunilor politice ale administrațiile Clinton, Obama și Biden, această pilulă a fost aprobată pe repede înainte și este acum trimisă prin poștă, fără consult medical în persoană.
FDA a eșuat. A permis uciderea în masă sub pretextul fals al „asistenței medicale” – a aprobat cu viteză acest medicament mortal și a închis ochii la realitate.
Pilula de avort trebuie retrasă de pe piață și interzisă complet.
Datele provin din cea mai amplă analiză făcută vreodată asupra rezultatelor folosirii mifepristonei, realizată de Ethics and Public Policy Center. Studiul a analizat peste 800.000 de avorturi medicamentoase între 2017 și 2023 și a constatat o rată crescută de hemoragii, sepsis și alte infecții grave.
Fiecare avort este o gravă încălcare a drepturilor omului. Fiecare viață pierdută este un copil care nu va respira niciodată pentru prima dată, nu va rosti un cuvânt și nu va cunoaște iubirea unei mame.”
Dar soluția nu stă doar în interzicerea unei substanțe periculoase, folosită de două treimi dintre femeile care fac avort în SUA (avortul chirurgical este doar în o treime din cazuri folosit). Este nevoie de sprijin concret pentru femeile aflate în criză de sarcină, astfel încât nicio femeie să nu mai fie pusă în fața unei alegeri imposibile: între a naște copilul și a urma un parcurs al vieții care i se pare dificil (inclusiv încredințarea copilului spre adopție este privit ca ceva dificil, din cauza mentalității publice care preferă avortul și nu adopția) și un gest care ia viața copilului și îi afectează sănătatea ei. Adevărata susținere înseamnă alternative reale, sprijin psihologic, protecție socială și solidaritate umană. Acest realitate medicală ar trebui să determine nu doar indignare, ci și acțiune. Dacă siguranța femeilor și viața copiilor nenăscuți ne preocupă în mod real, această pilulă nu ar trebui folosită. Ea nu este medicină – medicina are ca principiu fondator „Primum non nocere” – prima dată să nu faci rău”. Iar pilula de avort este moarte sub formă chimică pentru copil și ceva care are consecințe grave pentru sănătatea femeilor, care abia acum încep să fie cercetate în mod serios și onest, cu o preocupare reală pentru sănătatea femeilor.
Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.
Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD
Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.