Numele meu este Cristina Vătășescu. Povestea mea a început acum doi ani, când eram la un cabinet medical și la ușă se afla o femeie care striga la ușă „Domnul doctor, dar ați promis că îmi faceți avort.
Haideți, de ce ați întârziat? Eu vreau să scap!” În momentul acela m-am gândit ce să fac. Am mers la aparatul de cafea, am luat două pahare de cappuccino și am intrat în vorbă cu ea și din vorbă în vorbă mi-a spus că are în burtică doi gemeni, pe care nu-i poate păstra, pentru că are o boală foarte gravă, HIV, care se va transmite și copiilor și nu vrea să-i chinuie și pe ei.
Întâmplarea face ca eu să am o soră geamănă și am început să-i povestesc cu emoție despre ce relație extraordinară există între doi frați gemeni, câtă iubire există, câtă dragoste și am ajutat-o să înțeleagă că în burtică are doi copilași, nu două probleme. Am vorbit cu ea foarte mult, apoi a intrat în cabinetul medicului și i-a zis că vrea să păstreze copiii. A avut foarte multe probleme pe parcursul sarcinii, dar a născut doi copii absolut sănătoși, care nu au această probleme de sănătate.
În acea zi i-am zis: „Flori, o să poți, iar eu o să te ajut să treci peste toate problemele”. Iar ea s-a dus acasă și a spus soțului: „Am întâlnit o femeie care mi-a zis că pot și cred că voi putea și eu să nasc.”
Acești copii au doi ani, mămica le spune „minunile mele”, sunt superbi. Statul are o formă de protecție pentru copiii din familii cu risc de HIV, iar familia are sprijinul necesar să-l crească. În acel moment de criză, asta ar fi fost o mare problemă: „cu ce să-i crească?”, dar s-a rezolvat această problemă, iar copiii sunt bine, sănătoși.
Ca urmare a acestui eveniment frumos, am decis împreună cu prietenii pe care îi am în jur să deschidem Asociația Prietenii Faptelor de Suflet și încercăm să deschidem un centru pentru femeile care se confruntă cu riscul de a face avort, în județul Prahova, în satul Brătășanca, unde soțul meu este preot.
În momentul în care am abordat-o pe Flori nu i-am zis despre ce păcat este avortul, pentru că nu mi se pare că o persoană într-o astfel de situație să se confrunte cu o presiune și mai mare și cred că într-o astfel de situație trebuie să ne alegem bine cuvintele pe care le spunem. Cuvintele pot dărâma ziduri sau pot să arunce oamenii în deznădejde. Îi mulțumesc doamnei Alexandra Nadane, care mă ajută să fac lucruri minunate, pe care le învăț de aici, de la București.
Cristina Vătășescu este mamă și voluntar pentru femeile însărcinate aflate în dificultate.
Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.
Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD
Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.