Un eveniment aparent mărunt poate va fi mai important, pe termen lung, decât tumultul acestor zile în care alegerile prezidențiale sunt în limbo. A fost examenul de rezidențiat 2024 și, între cei care și-au ales specializările se numără și cei care au ales ginecologie. De cine va fi următorul președinte al României vor depinde viețile românilor în viitor, dar adesea în mod indirect; de rezidenții la ginecologie care vor începe anul 1 peste o lună vor depinde, cu certitudine, în mod direct, viața sau moartea multor oameni în viitor. Lor le este adresat acest text. M-am aflat și eu în situația lor cu câțiva ani în urmă.
Ai intrat la rezidențiat la gineco și primul lucru la care te gândești și la care se gândește cine aude această veste frumoasă este nașterea – nașterea unor copii, cu greutățile ei, dar cu zâmbetul unic al mamei și cu ochii unici ai copilului. Oricâtă rutină dobândește un ginecolog în această profesie, de fiecare dată acestea vor mișca ceva în sufletul lui, fie și pentru o clipă doar.
Despre naștere și despre îngrijirea sarcinii și a femeii pe perioada sarcinii vei învăța multe și de cât vei învăța – de la coordonator, de la doctorii mari, de la rezidenții mai mari, din articolele științifice – va depinde cât bine vei putea face femeilor și copiilor. Nu este lipsită de riscuri o sarcină, nu este lipsită de riscuri nașterea, nici pentru femeie, nici pentru copil. Interesul și știința unui doctor pot face diferența între viață și moarte uneori, iar, în general, între o experiență intensă pentru femei, dar pozitivă, și una intensă și negativă.
Însă ceea ce nu apare imediat în mintea ta este avortul.
Dacă urmărirea unei sarcini este firească pentru doctor, întreruperea ei nu mai este atât e firească.
Pe de o parte, avortul este legal, este solicitat și este practicat de o majoritate a doctorilor ginecologi. Și așa va rămâne în continuare.
Pe de altă parte, tu și orice medic își dă seama că o sarcină întreruptă nu mai poate fi reluată, că o femeie care are parte de un avort nu va mai putea fi niciodată însărcinată cu acel copil, că viața acelui copil se sfârșește prin mâinile celui și celor care fac avortul.
La început, rezidenții nu fac avorturi, așa cum nu se ocupă ei de nașteri, ci, la ambele, ajută.
Primul copil la a cărui naștere vei participa îți va aduce o mare mândrie și vei spune multor cunoscuți cu bucurie: azi am avut prima naștere. Mai mare emoție și mai multă bucurie vor fi când doctorul mare te va lăsa să scoți copilul.
Dacă nu este hotărât să nu facă avorturi, primul avort la care intră un rezident îi aduce un șoc. Uneori se întâmplă că nu știe la ce intră sau se așteaptă să nu aibă ceva de făcut legat de asta – știu, pare irațional să nu te aștepți, dar dacă nu te problematizezi legat de avort anterior nu te gândești că vei fi parte la asta. Dar vede viața oprindu-se și vede ce a devenit viața urmărită la ecograf mai înainte. Acolo nu va mai fi multă mândrie și multă bucurie și nu vei zice tuturor cunoscuților: azi a fost primul avort la care am intrat, fie și mâna a patra. Pentru că în interior va fi o altfel de stare. Însă, după 1 urmează 2 și așa mai departe, iar obișnuința cu răul tocește conștiința și sensibilitatea.
Dacă vei discuta cu cunoscuți care susțin avortul și le vei cere părerea, ei vor zice că e normal, un ginecolog trebuie să facă și avorturi, dacă i se cere. Dacă nu sunt preocupați de cum se ajunge la avort, vor invoca rapid cazurile grele: viol, incest, sănătatea mamei în pericol, sarcinile extrauterine.
Câteva explicații pe scurt: eu nu fac avorturi, dar operez sarcini extrauterine, pentru că aici scopul nu este luarea vieții copilului, ci prevenirea hemoragiei pe care o va aduce ruperea trompei; mă bucur că în SUA se fac cercetări pe tema relocării embrionului din trompă în uter și sper să se ajungă la un protocol în viitor. Dacă copilul este diagnosticat intrauterin cu o afecțiune, cred că el merită tratat așa cum ar fi tratat dacă ar fi diagnosticat peste câteva luni cu acea afecțiune – nu ne putem ascunde în spatele uterului și să spunem că în afara uterului este un pacient, iar in interiorul uterului nu se califică la a fi pacient, pentru că este om și în uter și în afara uterului. Iar în ceea ce privește cazurile în care sarcina prezintă risc pentru sănătatea sau viața mamei, cred că primii pași sunt căutarea unor specialiști în acea afecțiune și a unui ginecolog care să își asume urmărirea sarcinii în echipă cu ei. În ce privește sarcinile în urma unui abuz, mi se pare foarte neonest ca susținătorii avortului să justifice cu mai puțin de 1% din motivele pentru un avort pe toate celelalte 99% și cred că este ultra-simplificator și să credem că avortul rezolvă trauma uriașă a unei femei abuzate. Dar, dincolo de aceste explicații, cu care acum poate ești, poate nu ești de acord, în viitor, ca doctor, vei vedea că marea majoritatea a avorturilor sunt avorturi la cerere, nu sunt din aceste categorii.
Revin. Îți va fi jenă să ridici problema cu doctorii mari, căci e ca și cum le-ai chestiona alegerile de viață și ar percepe ca un atac la persoană – ceea ce nu vei vrea să faci, căci ai observat deja ierarhia și importanța ei în spital. Îți va fi jenă să discuți cu colegii rezidenți, pentru că e clar că vei fi considerat înapoiat/înapoiată – cum să nu faci avorturi în secolul 21? Iar excluderea este greu de dus, și social, și profesional.
Dacă ai cunoscuți pro-viață, ei îți vor spune că nu e firesc să execuți, ca doctor, o decizie de a lua viața cuiva nevinovat, fără apărare. Îți vor aminti de jurământul lui Hipocrate, în care se menționează explicit că vocația doctorului de a face bine vieții tuturor este incompatibilă cu luarea vieții copilului nenăscut și despre faptul că mii de ani doctorii au avut ca principiu profesional să nu ia viața, ci să o sprijine, pe cât pot și pe cât se poate. Cei pricepuți în legătură cu situațiile de viață care duc spre avort îți vor spune că majoritatea avorturilor sunt făcute la presiunea directă sau indirectă a altora asupra femeii. Îți vor da exemple de avorturi regretate. Iar cei care sunt foarte pricepuți îți vor da exemple de avorturi regretate chiar în orele de după avort și, dacă e cazul unui avort medicamentos, îți vor trimite linkuri unde vezi cum sute de femei au renunțat la a doua pastilă de avort și au găsit un doctor care sa le ofere opțiunea de a încerca, prin tratament cu progesteron, sa anuleze efectul primei pastile si de a salva copilul (protocol cunoscut sub denumirea de Abortion Pill Reversal).
Apropo de net, vei găsi mărturii pe tema shout your abortion și vei găsi mărturii de avorturi regretate și de femei bucuroase că au ales viața nu avortul.
Nu vei găsi pe net mărturii ale copiilor avortați, ci doar imagini cu ei, pentru că ei nu mai pot vorbi.
Dar vei găsi pe net clipuri cu maturi care sunt bucuroși că nu au fost avortați și povestesc momentele de cumpănă prin care mamelor lor au trecut și le mulțumesc că au ales să îi nască, nu să îi avorteze.
Dacă vei decide să faci avorturi, vei găsi oameni care să te valideze, oameni care să te sprijine, oameni care să îți mulțumească – dar, peste timp, unii dintre ei nu vor avea tăria să vină să îți spună că s-au înșelat, că le pare rău de ce te-au îndemnat, că și-au dat seama că au greșit. Le va fi rușine de greșeală și se vor gândi că, până la urmă, ai avut și tu o responsabilitate, indiferent de ce au spus ei.
În special o categorie nu îți va spune în față ce poartă în inimă: femeile cărora le-ai făcut avort și care, după un timp, și-au dat seama că au ales greșit. Ochii lor îi vor evita pe ai tăi și termenul copil va fi evitat în discuții.
Dacă vei decide să nu faci avorturi, și pe acest drum vor fi oameni care să te valideze, oameni care să te sprijine, oameni care să îți mulțumească – iar peste timp aceștia vor fi din ce în ce mai mulți, pentru că, pe măsura creșterii în vârstă și în experiență, din ce în ce mai mulți realizează tragica eroare de a crede că avortul este o soluție, când el este un eșec ireversibil.
În mod special o categorie îți va spune cu multă, infinită recunoștință, „mulțumesc din suflet”: femeile care erau în pragul avortului și le-ai spus că sunt și alte opțiuni, că există soluții și le-ai ajutat să le găsească și să le pună în practică. Acele femei vor veni cu zâmbetul pe chip, cu ochi luminoși, și îți vor arăta copilul, apoi fotografiile lui, iar peste ceva mai mult timp, fotografia lui de la căsătorie, iar apoi fotografiile copiilor copilului pe care l-ai ajutat să îl nască. Atunci tot ce a fost greu și părea de nedepășit în acea criză de sarcină va părea un punct minuscul, iar prezentul va revărsa bucuria roadelor alegerii vieții.
De tine depinde ce vei alege, tinere coleg sau colegă!
Eu te îndemn și îți confirm: poți alege să ocrotești viața și să nu iei viața! Va trebui să fii hotărât, dar este posibil.
Cred că ai înțeles că nu îi condamn pe colegii care fac avorturi și nici pe femeile cărora le fac, deși am convingerea că aleg ceva care face rău și le face rău. Doar cu cei care le presează să facă, în special tații copiilor, am ceva, dar și cu ei încerc să zâmbesc și să le prezint varianta în care ar sprijini-o pe femeie ca fiind ceva demn de un bărbat responsabil.
La sfârșitul acestor gânduri, o să îți pun în față două exemple.
Unul este al fostei directoare de la Planned Parenthood din 2006-2018, Cecile Richards. A fost de curând medaliată de președintele Joe Biden cu cea mai importantă distincție pentru civili a SUA, Presidential Medal of Freedom. Ea și Joe Biden consideră că avortul copiilor este parte a libertății femeilor – evident ignoră cu bună știință fetele avortate (și sunt mai multe decât băieții, o să vezi că avortul selectiv în funcție de sex există și în România) și ignoră afectarea atâtor femei în urma avortului. Dar nu de asta am dat exemplu, ci pentru că acum Cecile Richards se luptă cu un cancer la creier. Nu o să pun aici imaginea în care este susținută stânga-dreapta pentru a face fotografia. O să spun că mi se pare dramatic că, dacă nu va câștiga lupta cu cancerul, va trece din această viață convinsă că a făcut bine conducând lanțul de clinici unde milioane de copii și-au pierdut viața în mandatul ei.
Al doilea exemplu este al doctorului ginecolog Bernard Nathanson. Născut cu circa 20 de ani înainte de Cecile Richards, și el a fost un important activist pro-avort, membru fondator al unei din principale organizații care au luptat pentru legalizarea avortului în SUA, considerând că așa le ajută pe femei. Și el a fost director de clinică, tot new yorkez, ca și Cecile Richard. Cât timp a fost director, în acea clinică care era cea mai mare clinică de avorturi din SUA, s-au făcut 75.000 de avorturi, de care s-a simți responsabil, nu doar de cele 5.000 pe care le-a făcut personal.
Diferența între Bernard Nathanson și Cecile Richards este că el a avut onestitatea ca, odată cu apariția ecografelor, să recunoască că se întâmplă în timpul avortului. Silent scream – Strigătul mut, și-a intitulat filmul în care explică publicului larg ce este avortul. A devenit unul dintre oamenii cu cel mai mare impact în a înțelege uriașa înșelare a promovării avortului ca bine. Cum era de așteptat, foștii colegi pro-avort l-au atacat, iar el a răspuns cu un nou film, Eclipse of Reason.
A trecut la cele veșnice în urma cancerului, la 84 de ani, în 2011. Articolul publicat de The Lancet https://www.thelancet.com/…/PIIS0140-6736(11…/fulltext la moartea lui se încheie cu acest citat: „I have such heavy moral baggage to drag into the next world that failing to believe would condemn me to an eternity perhaps more terrifying than anything Dante envisioned.”
Acum ești tânăr/tânără. Va veni o vreme, poate peste multe decenii, ce acum par extrem de lungi și e greu să vezi peste ele – dar va veni vremea când, la fel ca orice om vei trece din viața aceasta. Cel mai probabil este că acum crezi în Dumnezeu; și mai probabil este că, o dată cu vârsta, vei crede și mai mult, pentru că vei constata din ce în ce mai mult ceea ce este nevăzut pentru simțurile fizice, dar nu poate fi ignorat în explicarea realității și mai ales în explicarea omului. Atunci, când te vei apropia de momentul trecerii din această viață, ca fiecare om îți vei revedea viața trăită, cu cele bune și cele rele ale ei. Pe cât este de liniștitor să vezi cum mii de copii s-au născut prin mâna ta, pe atât este de teribil să vezi mii de copii care și-au sfârșit viața prin mâna ta.
Îndemnul meu este: alege să sprijini viața medical, alege să te implici alături de femeile aflate în situații dificile pentru a le ajuta să aleagă viața, apelează la cunoscuți, la asistenți sociali serioși, la psihologi, coach-i și preoți echilibrați, care au timp să sfătuiască și înțeleg criza de sarcină, la ONG-uri care susțin femeile însărcinate – sunt mai multe persoane și organizații care sprijină viața decât dă impresia spațiul public care este dominat agresiv de vocea celor pro-avort (pro-alegere este un eufemism).
Ca medici nu suntem condamnați la a lua viața! Și nu mă refer aici la libertatea de conștiință prevăzută de Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România (art. 34) sau de The European Charter of Medical Ethics (art. 17), ci la posibilitatea de a alege liber în interiorul nostru calea pe care dorim să mergem în viață și în profesie. Apropo, deși prescurtăm disciplina noastră gineco, ea este obstetrică și ginecologie. A avea grijă de femeie și copil, în timpul sarcinii, la naștere și după nașterea copilului cred că este vocația noastră.
Și, la sfârșitul acestui text, mărturisesc că nu pot să îl semnez cu numele meu de teama reacțiilor pro-avort – este o limită pe care sper că în viitor să o depășesc.
Îți mulțumesc pentru răbdarea de a citi până la capăt acest text și te rog: share și la colegii tăi de anul I gineco!
Sursă: Teodora Diana Paul
***
Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.
Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD
Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.
