Guest text. Este greu de urmărit această dezbatere cu sufletul liniștit; totuși, cu toată încărcarea pe care o aduce, cei care fac față până la sfârșit cred că pot trage câteva concluzii folositoare pentru a putea cunoaște, înțelege și sprijini femeile și copiii lor nenăscuți. Eu scriu aici câteva, pentru că, pe lângă înțelegerea faptului că avortul ia viața unui copil nenăscut, există multe aspecte care trebuie înțelese și lucrat în direcția lor.
1. În primul rând, să înțelegem ce anume din gândirea contemporană ne-a condus să considerăm avortul ca normal. Între ele: căutarea plăcerii, ignorând răul pe care îl facem altora; lipsa de înțelegere a continuității noastre ca oameni, la diferite vârste, începând de la concepție până la bătrânețe; autonomia și libertatea pe care le-am transformat în componente ale egoismului și în arme împotriva altor oameni; înlocuirea normativității căsătoriei cu relațiile consensuale fără căsătorie – peste 85% dinte avorturi au loc în cupluri necăsătorite.
2. Există dificultăți majore legate de perioada de sarcină, pentru mamă, și de creșterea copiilor, pentru familii și mai ales pentru mame singure, care sunt puțin cunoscute, prea puțin înțelese și foarte puțin rezolvate de cei din jur. Aceste aspecte contribuie la avort ca niște stânci ascunse sub apă care distrug un vapor și acesta se va scufunda mai târziu pentru că se umple de apă.
3. Este mult spațiu de creștere pentru competența medicală, mai ales dacă se ia în considerare și viața copilului. Mai devreme sau mai târziu, obstetrica va trebui să își asume ceea ce teoretic face: să poarte de grijă de femeie și de copil, cât mai bine pentru amândoi. În practică, ne-am obișnuit ca atunci când situația ambilor este dificilă să nu căutăm soluții pentru amândoi, ci doar pentru mamă, deși pot exista soluții pentru amândoi. Într-o epocă în care se caută soluții pentru boli rare – și este firesc și bine că cei afectați de ele nu sunt ignorați, există posibilitatea să căutăm soluții din ce în ce mai bune pentru cazurile rare, dacă nu depreciem viața copilului.
4. Este mult spațiu de creștere a informării despre alternativele la avort și îmbunătățirea calității lor – adopție, adopție deschisă, adopție începută în perioada sarcinii, plasament.
5. Facem prea puțin pentru evitarea abuzurilor sexuale, care rănesc foarte mult femeile și au o contribuție majoră la avort, pe termen lung.
6. Afecțiunile psihice se pot acutiza după avort, dar ele pot avea o contribuție semnificativă în decizia de a face avort – înțelegerea și tratarea lor ar diminua numărul de avorturi și ar îmbunătății viețile femeilor și copiilor născuți.
7. Avortul este marketat ca ceva care ține de femei, ignorând că un copil nenăscut are și un tată, nu doar mamă, și că responsabilitatea pentru avort cel mai adesea revine tatălui. Este o nedreptate față de femei că tratăm lipsa de asumare a tatălui ca ceva normal. Aici este singurul punct unde Lila nu a fost completă, poate și datorită faptului că viziunea pro-viață americană s-a dezvoltat în mediul conservator în care libertate individuală nu este într-un echilibru cu solidaritatea comunitară.
Și concluzii:
1. Cel mai dureros lucru este că rănile produse de avort sunt adesea și negate de societate, și de cei care le suferă, ratând astfel posibilitatea de vindecare cât și de a preveni în viitor alte răni.
2. Cei care înțeleg că avortul este un rău teribil:
– vor trebui să accepte să poarte durerea sufletească produsă de avorturile din jur și de minciunile care validează avortul. Dar purtarea ei la nivel psihologic poate duce la depresie sau la radicalism împotriva susținătorilor avortului și niciuna dintre aceste situații nu este folositoare pentru nimeni. În schimb, această durere se poate transforma în rugăciune plină de compasiune pentru toți cei implicați în avort și pentru copil – iar rugăciunea plină de durere va schimba ceva în bine, chiar dacă nu știm cât exact.
– să iubească pe cei care promovează avortul, pentru că a răspunde cu rău la rău nu este o soluție. Schimbarea minții lor nu va veni de la argumente raționale, ci de la schimbarea inimii, pe care nu o putem determina noi.
– să lucreze mai mult pentru a educa societatea despre viața noastră în primele 9 luni.
– să sprijine concret femeile să poată să poarte sarcina cu demnitate și liniște, iar copilul să poată crește într-o familie care îl asumă și are mijloacele să îi asigure creșterea.
3. Polarizarea actuală din societatea americană (care crește pe aceleași linii de separare în Europa și în România) nu ne ajută prea mult, pentru că nu știu care ipocrizie este mai mare: cea care spune că un copil nenăscut nu este om care are nevoie de protecție (progresismul radical) sau cea care spune că o femeie însărcinată nu are nevoie de sprijin (conservatorismul radical). O altă cale este calea pro-viață: să iubim și să ajutăm pe amândoi, femeie și copil.
Thank you, Lila Rose!
Sursă: Alexandra Nadane
***
Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.
Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD
Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.
