Spania se îndreaptă spre penalizarea sprijinului pentru cei care vor să revină la identitatea sexuală biologică

Christiandaly.com publică un articol în care prezintă reacția Alianței Evanghelice Spaniole față de un proiect de lege care face un pas înainte în impunerea forțată a ideologiei gender în societate.

Într-o mișcare legislativă controversată, Parlamentul Spaniei a aprobat preliminar un proiect de lege care prevede pedepse cu închisoarea pentru cei care oferă ajutor persoanelor ce doresc să-și reconcilieze identitatea de gen cu sexul biologic sau să renunțe la un stil de viață homosexual. Proiectul, susținut cu o majoritate covârșitoare în Congresul Deputaților (311 voturi pentru, 33 împotrivă, 1 abținere), modifică Codul Penal spaniol și introduce sancțiuni pentru ceea ce numește „terapii de conversie”, acuzate că ar atenta la „integritatea morală” a persoanei.

Textul legislativ prevede pedepse între 6 luni și 2 ani de închisoare pentru orice formă de „act, metodă, program, tehnică sau procedură” care urmărește să „modifice, reprime, elimine sau nege orientarea sexuală, identitatea sexuală sau expresia de gen” a unei persoane – inclusiv în cazurile în care persoana cere de bunăvoie un astfel de ajutor. Pedepsele se agravează în cazul minorilor sau al persoanelor cu dizabilități aflate sub tutelă.

Ajutorul oferit celor care vor să se întoarcă este criminalizat

Ceea ce ridică cele mai multe semne de întrebare este însă contradicția profundă din logica acestui proiect de lege: statul susține cu toate resursele tranziția într-un singur sens – de la sexul biologic la identitatea percepută, alta decât cea biologică – dar penalizează tranziția în sens invers, spre cea biologică!

Alianța Evanghelică Spaniolă (Alianza Evangélica Española – AEE) a reacționat public, condamnând cu fermitate proiectul și demascând standardul dublu pe care îl consacră legea: „Este considerat bun să schimbi într-o direcție, dar este anatemizat să schimbi în direcția opusă”, afirmă reprezentanții AEE.

Sprijinul pastoral devine ilegal

AEE atrage atenția că noțiunea de „terapie de conversie” este intenționat distorsionată și folosită într-un sens caricatural pentru a justifica măsuri represive. Sprijinul profesional sau pastoral oferit celor care doresc, în mod liber, să se reconcilieze cu sexul biologic este echivalat fals cu practici abuzive de tortură și manipulare – practici deja interzise de legislația în vigoare și de codurile deontologice ale psihologilor și medicilor.

Organizația subliniază că ajutorul oferit celor care vor să se întoarcă la o viață în acord cu sexul biologic „nu are nicio legătură cu manipularea sau tortura” și este oferit „doar celor care îl solicită în mod liber”, deseori cu sprijinul părinților, în cazul minorilor.

Politica de stat: sprijin pentru schimbare, închisoare pentru revenire

Cea mai gravă obiecție formulată de AEE este caracterul profund contradictoriu al legii: în timp ce statul susține „auto-determinarea” în cazul persoanelor care aleg tranziția, interzice cu sancțiuni penale același drept atunci când cineva alege revenirea. „De ce să nu lăsăm persoana să decidă liber?” întreabă retoric Alianța Evanghelică.

AEE avertizează că legea impune o viziune morală autoritară, care stabilește în mod arbitrar ce e „bun” și ce e „rău”, negând tocmai principiile de respect al libertății personale și al egalității de tratament.

Conștiința – ultima redută

În finalul declarației sale, Alianța face apel la conștiința parlamentarilor și avertizează că, dacă legea va fi adoptată în forma actuală, „obiecția de conștiință va deveni singura cale legitimă și democratică de reacție”.

„Nu este vorba de ideologie, ci de cel mai profund și transversal sens democratic al respectului față de drepturile fundamentale ale persoanei”, conchide apelul Alianței Evanghelice Spaniole.

Practic, proiectul de lege spaniol instituie nu doar un cadru juridic, ci și o dogmă ideologică: schimbarea este permisă doar într-o direcție. Iar cine îndrăznește să-i ajute pe cei care vor să revină este pedepsit. Aceasta nu mai este protejarea libertății, ci anularea ei. Iar totalitarismul unei mișcări spune ceva despre conținutul ei – doar falsul are nevoie de impunere totalitară.

Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.

Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD

Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *