Peste 400 de femei din întreaga lume au intentat un proces colectiv împotriva Pfizer, acuzând compania că nu le-a avertizat cu privire la riscurile grave asociate cu utilizarea injecției contraceptive hormonale Depo-Provera. Multe dintre aceste femei susțin că viața lor a fost profund afectată, iar în unele cazuri, iremediabil schimbată, după ani de tratamente medicale și suferințe cauzate de apariția unor tumori cerebrale.
Procesul vine în urma unui studiu publicat în British Medical Journal în 2023, care a arătat că femeile care au folosit Depo-Provera timp de un an sau mai mult sunt de până la 5,6 ori mai predispuse să dezvolte meningiom, o tumoră cerebrală care se dezvoltă lent pe straturile care învelesc creierul și măduva spinării.
Mărturiile femeilor afectate
Una dintre femeile care au depus plângere, identificată prin inițialele T.C., a declarat că a ales injecția Depo-Provera ca o variantă „sigură și comodă” pentru a nu rămâne din nou însărcinată. După trei ani de utilizare, a început să sufere de dureri de cap intense și hemoragii uterine. Diagnosticul de meningiom a venit ca un șoc și a marcat începutul unei lupte continue cu tratamente și incertitudini medicale.
O altă femeie, Andrea Faulks din Alabama, a început să utilizeze Depo-Provera încă din 1993, când a fost aprobată în SUA. Simptomele ei – dureri de cap, amețeli, tremurături – au fost ignorate ani la rând. Când în cele din urmă i s-a pus un diagnostic corect, tumora era deja avansată. Andrea spune că și-ar fi dorit să fi știut dinainte ce riscuri presupune această metodă de contracepție.
Un semnal de alarmă ignorat?
Pfizer a introdus avertismente privind riscul de meningiom în Canada, Marea Britanie, Europa și Africa de Sud, însă nu a făcut același lucru în Statele Unite. Această lipsă de informare a generat acuzații grave, inclusiv încălcarea standardelor internaționale de siguranță și punerea în pericol a sănătății femeilor. În plus, promovarea agresivă a contraceptivelor ca metode „sigure și lipsite de efecte secundare” contribuie la ignorarea sau minimalizarea riscurilor incluse în prospecte, atunci când ele sunt menționate.
Ce urmează?
Procesul colectiv este în desfășurare. Chiar dacă unele vor primi despăgubiri, banii nu pot compensa pierderea sănătății și suferințele generate de aceste efecte negative. Situația ridică o serie de întrebări esențiale: sunt femeile cu adevărat informate atunci când iau sau li se prescriu metode contraceptive? Știu la ce riscuri se expun?
Depo-Provera, la fel ca și alte contraceptive, are și efect avortiv, în sensul că poate opri implantarea embrionului în uter după concepție.
Sursă: Futurism.com
Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.
Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD
Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.