Cu o sinceritate care atinge inima, Carmen Grebenișan povestește istoria sarcinii ei. Povestind despre bucuria de a fi însărcinată, ea oferă o mărturie profundă despre ce înseamnă criza de sarcină și cât contează ce face tatăl copilului când află vestea. Bucuria pe care o are acum ascunde o realitate dureroasă: cât de aproape a fost să facă avort.
O sarcină neașteptată, după un divorț. O relație abia începută. Inclusiv medicul i-a dat pastile pentru avort. Dar, în acel moment de cumpănă, Carmen a simțit cu toată ființa că ar face o alegere greșită dacă le-ar lua.
Și atunci s-a întâmplat ceva esențial: tatăl copilului i-a fost alături – cu sprijin, cu încredere, cu iubire. Asta i-a dat puterea să meargă înainte, să nu facă avort.
Atitudinea lui i-a deschis ochii: nu era adevărat că nu își dorea copii. Își dorea – dar până atunci nu simțise sprijinul pe care o femeie îl așteaptă de la bărbatul de lângă ea.
Pe lângă ce spune Carmen, mai rămâne o lecție puternică, deși nerostită direct:
Dacă ar fi ales avortul, ACEST copil nu și-ar fi continuat viața. Nici ea nu ar mai fi vorbit despre el, nimeni nu i-ar fi auzit povestea cu emoție și bucurie. Pentru că avortul oprește viața – viața unui copil unic. Iar această dramă se întâmplă de fiecare dată când este ales avortul.
Felicitări, Carmen, pentru curajul de a alege viața și a spune adevărul!
Și felicitări, Cristi – pentru că ai acolo, când sprijinul tău a însemnat totul, când ai fost alături de Carmen și de copilul vostru, când viața lui era în cumpănă! 💖
Mai jos, aveți mărturia pe larg, pe care o puteți asculta în podcastul „TOT CE NU SPUNEM cu Sore”, de la minutul 34:00:
„I-am zis lui Cristi în continuu că simt că sunt însărcinată. El tot a zis «stai liniștită. Așteaptă. Ai răbdare». Mi-am făcut un test înainte să întârzie menstruația, nu a ieșit. Era prea devreme. Și mi-am mai făcut un test fix în ziua în care urma să-mi întârzie menstruația, la 4 dimineața. Părea că sunt însărcinată în 4 săptămâni, am zis că visez și m-am pus la loc în pat. Apoi m-am trezit, m-am dus în baie, m-am uitat la test și am zis: «Wow, o să fiu mamă? Dar ce se întâmplă? Eu nu știu să fiu mamă. Nu mi-am imaginat viața așa!». M-a copleșit un stres, dar în același timp simțeam undeva ceva în mine că mă pot pregăti pentru asta.
El în dimineața aceea mi-a zis: «Vrei să ieșim la o plimbare, unde vrei să bem cafeaua?». Eu mă uitam la el și mă întrebam: «Oare când să-i spun? Cum să fac? Cum o să primească vestea? Dacă o să facă urât? O să mă panichez». El era foarte fericit, era dimineață, se pregătea pentru activități. I-am arătat testul și a zis: «Ce e ăsta? Ești însărcinată sau nu ești, că nu-mi dau seama». Și i-am zis: «Are mai multe linii. Cred că sunt». Și cumva reacția lui îți determină direcția, nefiind o sarcină plănuită. Noi discutasem despre asta, dar ziceam că în 2-3 ani, dacă relația asta rămâne și este așa cum ne dorim. I-am zis: «Sunt însărcinată în două săptămâni. Atunci când ți-am zis că sunt însărcinată, chiar am rămas». M-a luat în brațe, m-a pupat și i-am zis: „Stai un pic!», că nu știam, păstrăm, nu păstrăm. Am stat puțin jos. Nu știam ce să facem. N-am fost hotărâtă din prima.
Doamna doctor la care am fost la control mi-a zis «Trebuie să verificăm dacă e o sarcină intrauterină sau extrauterină. Eu pot să-ți dau pastile… ». Dar gândul ăsta îmi provoca rău, deși nu-mi propusesem să am copil. Mi-a povestit cum să iau pastilele pentru avort. Mi-a zis că am o lună să mă hotărăsc. În ziua aceea știu că am mers spre Valentine’s Day și pe drum am tot glumit despre cum o să avem noi un bebe, deși nu eram hotărâți ce facem, iar la gândul acesta râdeam amândoi, ne plăcea. Și am zis: «Gata, trebuie să ne calmăm. Luni trebuie să iau pastilele». Dar gândul acesta îmi provoca greață. Nu știu cum, am simțit o repulsie, ca și cum nu e ceea ce trebuie să fac. Simțeam că e ceva greșit. Pe drum mi-a zis și Cristi: «nu cred că m-am hotărât atât de ușor cu ce să mă îmbrac într-o seară cum m-am hotărât să păstrăm copilul».
Am zis amândoi: «Hai să facem asta! Hai să facem nebunia asta». Nu aveam un plan. Și nu mi-a venit să cred: din momentul acela a fost cel mai drăguț lucru. Mi-a schimbat toată perspectiva. El a fost foarte drăguț, îmi pupa burtica. Nu-mi venea să cred. Mă gândeam: «Chiar se întâmplă asta?». M-a luat prin surprindere, dar am fost foarte fericită și așa de tare mă bucur că am luat decizia asta! Nu mi-am dat seama cât de fericită mă face!”
Mărturia lui Carmen este un mesaj de speranță și iubire pentru toți cei care se confruntă cu decizii dificile. Viața e un dar, iar când alegem viața, alegem bucuria! 🌸✨
#AlegeViața #CurajPentruViață #DeciziiCareSchimbăVieți
Înregistrarea podcastului poate fi urmărită aici:
Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.
Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD
Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.
