Când ni se spune că o procedură este „sigură și necesară din punct de vedere medical”, tindem să avem încredere că această siguranță care ni se promite este sprijinită de cercetări științifice și susținută de dovezi solide. Totuși, când vine vorba de avortul indus, realitatea este mult mai complicată. Un articol recent publicat de Medical Research Archives citat de Charlotte Lozier Institute scoate la iveală un adevăr ignorat: faptul că avortul nu îndeplinește criteriile medicinei bazate pe dovezi și este adesea promovat fără o justificare științifică riguroasă.
Prin acest articol, dorim să încurajăm o reflecție atentă asupra unei intervenții medicale frecvent întâlnite, dar rar analizate prin prisma criteriilor obiective ale medicinei moderne. Dacă îl consideri valoros, te rugăm să-l distribui colegilor tăi medici, studenți și rezidenți. Sănătatea pacientelor merită mai mult decât sloganuri și opinii nefundamentate.
În continuare, prezentăm trei idei principale pentru care această temă controversată trebuie analizată cu atenție:
- Avortul nu urmează structura cercetării medicale bazate pe dovezi. Nu există descrierea unei „afecțiuni” care să fie tratată prin avort, nu sunt prezentate rezultate terapeutice și nici comparații clare cu alte alternative, așa cum cere modelul PICO (un mod standardizat în care doctorii analizează dacă un tratament funcționează sau nu – acronim de la P – Pacient, problemă sau populatie, I – Intervenție, C – Comparație, control sau comparator, O – Outcome/ rezultat).
- Peste 95% dintre avorturi nu au nicio justificare medicală. Majoritatea sunt efectuate din motive sociale sau economice, în lipsa oricărei patologii materne sau fetale.
- Studiile existente evită întrebarea esențială: este avortul necesar din punct de vedere medical? În schimb, cercetările se concentrează pe metodele de avort și pe minimizarea riscurilor, ignorând complet noțiunea de beneficiu terapeutic.
Ce presupune o practică „bazată pe dovezi”?
În medicină, conceptul EBM (Evidence-Based Medicine) cere ca orice intervenție să treacă printr-un proces structurat care demonstrează eficacitatea sa. Acest proces necesită:
- Descrierea detaliată a bolii, afecțiunii sau condiției pacientului
- Explicarea modului în care intervenția ameliorează problema
- Măsurarea rezultatelor care demonstrează eficacitatea tratamentului
- Compararea tratamentului cu alte intervenții alternative disponibile
Cel mai înalt standard de dovezi provine din studii clinice randomizate controlate, unde pacienții sunt împărțiți aleatoriu în grupuri experimentale și de control, iar diferențele în rezultate sunt măsurate științific
Dar sarcina nu este o boală. Nu este o disfuncție biologică, nici o stare patologică, ci o funcție fiziologică a corpului feminin. În această lumină, autorii studiului întreabă pe bună dreptate: Ce tratează, de fapt, un avort indus? Și ce rezultate terapeutice oferă?
Ce spun liderii pro-avort despre lipsa dovezilor?
Chiar și promotorii consacrați ai avortului recunosc lipsa unei baze medicale clare. Dr. Alan Guttmacher, fost președinte Planned Parenthood, spunea: „Nu suntem religioși. Majoritatea dintre noi nu suntem psihiatri. Nu suntem asistenți sociali. Suntem doar medici obișnuiți. Și pe ce bază îi vom spune unei femei dacă poate sau nu să facă un avort?”
Dr. Robert Hall merge și mai departe: „Nu există indicații medicale reale pentru avort și nici contraindicații serioase. Rolul medicului este redus la cel de tehnician.”
Aceste mărturii nu menționează boli, tratamente sau alternative. În loc de o intervenție bazată pe dovezi, avortul este portretizat ca o alegere preferențială, oferită „la cerere”.
Ce spune știința?
Cochrane Library, considerată „standardul de aur” în medicina bazată pe dovezi, a publicat mai multe studii privind avortul. Niciuna nu stabilește că avortul tratează o boală. Studiile compară metode – avort medicamentos vs. chirurgical – dar ignoră întrebarea fundamentală: de ce este necesară procedura?
Singura situație analizată care implică o condiție medicală este moartea fetală intrauterină sau diagnostice letale, dar și aici autorii subliniază că nu există dovezi clare că avortul oferă beneficii mai mari decât alte opțiuni, cum ar fi nașterea asistată cu îngrijire paliativă prenatală.
Cum rămâne cu avorturile din motive medicale?
Colegiul American al Obstetricienilor și Ginecologilor (ACOG) susține că „avortul poate fi necesar medical”, dar aceste cazuri reprezintă mai puțin de 1% din totalul avorturilor. Iar chiar și în aceste situații, există alternative etice și medicale care nu implică uciderea directă a copilului – cum ar fi inducerea nașterii sau operația cezariană în cazuri extreme.
O problemă de transparență și date
În SUA, colectarea datelor despre motivele și complicațiile avortului este fragmentară și incompletă. State precum California sau Maryland nu raportează deloc. FDA a eliminat obligația de a raporta complicațiile avortului medicamentos, cu excepția deceselor.
Cum putem vorbi despre „practică bazată pe dovezi” dacă nu avem nici măcar date clare?
De ce contează toate aceste lucruri?
La mijloc sunt sănătatea femeilor, viața unui copil nenăscut, adevărul științific și responsabilitatea sistemului medical. A susține că „avortul este o practică bazată pe dovezi” fără fundament științific real compromite integritatea medicinei.
1. Sănătatea femeilor merită adevărul, nu sloganuri. Peste 95% dintre avorturi sunt elective, fără urgență medicală sau diagnostic grav. A susține că toate sunt „necesare medical” dezinformează femeile și le privează de o decizie în cunoștință de cauză.
2. Medicina bazată pe dovezi presupune rigoare, nu presupuneri. Un tratament „bazat pe dovezi” trebuie să vizeze o afecțiune reală, să aibă rezultate măsurabile și alternative comparabile. Avortul nu îndeplinește aceste criterii, deoarece sarcina normală nu este o boală.
3. Lipsa de date ascunde realitatea. Fără transparență, nu putem formula politici sănătoase sau proteja corect femeile.
Ce este de făcut?
Este nevoie de onestitate științifică. De standarde clare. Și de respect pentru viață – atât pentru mamă, cât și pentru copil. A numi avortul o practică „bazată pe dovezi” fără o diagnosticare clară, fără studii clinice solide, fără comparații cu alternative, înseamnă a folosi un limbaj medical pentru a justifica o alegere ideologică. Lipsa de date clare, de evaluare riguroasă și de consiliere empatică transformă această practică într-o decizie grăbită, nu într-un act medical justificat. Medicina bazată pe dovezi trebuie să rămână un standard, nu o excepție. E timpul să cerem claritate, responsabilitate și demnitate pentru fiecare viață implicată.
Distribuie acest articol dacă ți se pare important. O discuție onestă despre adevărul medical din spatele avortului nu înseamnă stigmatizare, ci respect față de pacient, știință și viața umană în orice moment al ei.
Institutul Charlotte Lozier a fost fondat în 2011 și poartă numele lui Charlotte Denman Lozier, o doctoriță pionieră din secolul XIX, dedicată sfințeniei vieții și oportunităților egale pentru femei. Institutul colaborează cu 70 de cercetători afiliați, cu expertiză în medicină, analiză statistică, sociologie, bioetică, sănătate publică, drept și servicii sociale.
Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.
Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD
Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.