Presată să ia pastila de avort, Jessica Williams a găsit sprijin la un centru pentru femei însărcinate

Povestea Jessicăi Williams scoate la lumină una dintre realitățile cele mai puțin discutate ale avortului medicamentos: multe femei nu ajung la această decizie dintr-o alegere liberă, ci în urma presiunii sau din frică. În 2022, în timpul unui divorț dureros și sub presiunea soțului ei de avorta copilul pe care îl avea cu alt bărbat, Jessica a luat prima pastilă de avort. Apoi, confruntată cu adevărul crud al ceea ce se întâmpla cu copilul ei, a cerut ajutor la un centru de sprijin pentru femei însărcinate.

Presiunea, nu „alegerea”: cum a ajuns Jessica să ia mifepristonă

Într-o conferință de presă găzduită de Charlotte Lozier Institute, Jessica a povestit cum frica, confuzia și presiunea exercitată de soțul ei au împins-o să comande online pastilele pentru avort – fără consult medical, fără ecografie, fără un specialist care să o vadă măcar o dată. „Niciun doctor, nicio verificare, doar un chestionar online”, a spus ea.

În a noua săptămână de sarcină, Jessica a înghițit pastila de mifepristona sub privirile insistente ale soțului ei, care voia „să repare căsnicia”, forțând-o să avorteze copilul. Imediat după ce a luat pastila, Jessica, care este asistentă medicală, a știut exact ce se întâmpla: copilul ei era privat de progesteron, hormonul esențial pentru susținerea sarcinii. Atunci a venit momentul de trezire: a realizat că, dacă continua cu a doua pastilă, misoprostol, exista și posibilitatea ca ea să își facă efectul, expulzarea copilului, chiar dacă aceasta nu murise în urma primei pastile: urma să-și avorteze copilul viu, în baie.

„Mi-am dat seama că, dacă bebelușul meu era încă în viață, luarea celei de-a doua pastile, misoprostolul, m-ar fi determinat să expulzez bebelușul meu viu, care și-ar fi trăit ultimele clipe și ar fi bătut ultima oară inima în afara uterului, în toaletă.”

„Nu puteam să fac asta”, a mărturisit ea.

Rugăciune, căutare, speranță: cum a ajuns la un centru de sprijin

Fiind într-o situație disperată, Jessica a început să se roage și să caute pe internet o soluție pentru a opri efectele mifepristonei. A găsit First Choice Pregnancy Services, un centru pentru femei însărcinate din Las Vegas. Echipa medicală i-a oferit imediat protocolul de „abortion pill reversal” (APR), tratament care constă în administrarea de progesteron în doze mari, despre care Jessica spune că i-a salvat copilul.

Dar sprijinul nu s-a oprit aici.

Jessica descrie cu recunoștință modul în care centrul a însoțit-o până la finalul sarcinii:

  • materiale pentru nou-născut
  • scutece, haine și bunuri necesare
  • grupuri de sprijin emoțional și spiritual
  • resurse pentru părinți
  • consiliere
  • o comunitate deschisă, care nu a condamnat-o.

„Au fost blânzi, atenți. Mi-au oferit un loc sigur. Mi-au oferit sprijin emoțional și spiritual.” Contrastul este uluitor: în timp ce pastilele pentru avort obținute online înseamnă câteva click-uri și zero contact uman, centrele de sprijin oferă prezență, timp, informație, empatie și implicare reală.

Astăzi, fiica ei, Kaylee, are trei ani, este sănătoasă și plină de viață. Jessica păstrează legătura cu personalul centrului, care a ajutat-o în cele mai grele momente: „Kaylee trăiește datorită centrului First Choice – datorită oamenilor care cred că femeile merită soluții reale, nu presiune și abandon”, spune ea.

În spatele unei vieți salvate: o rețea întreagă de sprijin pentru femei

Povestea Jessicăi vine în contextul unui raport amplu al Charlotte Lozier Institute privind activitatea centrelor pentru sarcină din SUA. Doar în 2024, cele 2.775 de centre au oferit servicii în valoare de 452 milioane de dolari: îngrijire medicală, ecografii, teste de sarcină, consiliere, cursuri pentru părinți, sprijin material și educațional.

Rata de mulțumire a clientelor este 98%. Acest procent contrazice narativele toxice vehiculate adesea în spațiul public de mișcarea pro-avort și arată realitatea: femeile au încredere în centrele de sprijin, pentru că acolo găsesc ceea ce nu găsesc în formulele comerciale de „avort rapid” și „fără complicații”: oameni cărora să le pese.

O lecție despre libertate și sprijin real

Povestea Jessicăi Williams arată un adevăr ignorat prea des: avortul nu este o „decizie liberă” atunci când în jurul femeii există presiune, izolare, violență sau manipulare.

Centrele de sprijin nu doar salvează copii – ci salvează mamele de o decizie luată în panică și singurătate. Ele oferă ce nu poate oferi nicio platformă online pro-avort: siguranță, prezență, empatie, responsabilitate. Iar viața lui Kaylee este dovada vie a ceea ce se întâmplă când femeia este sprijinită.

Notă: Pentru explicații medicale pe scurt despre inversarea avortului medicamentos, puteți citi articolul pe această temă de pe pagina Asociației Americane pentru Sarcină, în care sunt prezentate diferite opinii: https://americanpregnancy.org/unplanned-pregnancy/abortion-pill-reversal/ . Pe scurt, sunt 62% șanse ca, dacă tratamentul de inversare este luat în primele 24 de ore de când a fost luată prima pastilă pentru avortul medicamentos, copilul să trăiască.

FOARTE IMPORTANT: această mărturie personală nu înlocuiește medicul curant. Orice tratament ginecologic trebuie prescris de un medic de specialitate!


Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.

Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD

Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *