Se pregăteau să-și înmormânteze fiica înainte să se nască. Acum Wren are trei săptămâni

Când Savannah și Nick Roberts au aflat, la 20 de săptămâni de sarcină, că fiica lor avea mai multe probleme medicale grave, nu știau la ce să se aștepte.

Vor putea să o ducă vreodată acasă?

Prognosticul era atât de descurajator, încât familia a început să se pregătească pentru înmormântarea copilului înainte ca acesta să se nască.

Ce s-a întâmplat?

Fetița, pe nume Wren, suferea de o mutație genetică extrem de rară și mai multe afecțiuni complicate, printre care trei probleme cardiace, spina bifida, absența splinei și o poziționare anormală a stomacului, care se află în torace.

Medicii nu știau dacă organismul ei va putea face față nașterii.

Părinții, care își iubeau fiica, erau hotărâți să îi ofere cât mai mult timp să trăiască și șansa de a se naște. În același timp, se pregăteau și pentru ceea ce părea inevitabil din punct de vedere medical. Au ales hainele în care urma să fie îmbrăcată pentru înmormântare și au făcut aranjamentele pentru slujba de rămas-bun.

Dar Wren s-a dovedit a fi mai puternică decât se așteptau cei din jur. S-a născut și a continuat să trăiască. Mai mult, la doar o săptămână după naștere, medicii au putut interveni chirurgical pentru a-i trata una dintre probleme, spina bifida.

Acum, la trei săptămâni, Wren este hrănită cu biberonul și reacționează la stimulii exteriori. Părinții ei pot să o țină în brațe, să o privească și să descopere, zi după zi, lucrurile pe care copilul lor le poate face.

Un caz rar și o minune

Cazul ei este extrem de rar. Potrivit medicilor, există doar aproximativ 15 cazuri cunoscute ale aceleiași mutații genetice. Chiar și pentru specialiștii care lucrează cu copii cu afecțiuni complexe, combinația problemelor medicale ale lui Wren este neobișnuită, iar evoluția ei a fost surprinzătoare.

„Aș spune că Wren este una la un milion. Nu am mai văzut niciodată toate aceste diagnosticuri împreună”, a declarat Dr. Gabriella Bluett-Mills, medical care a supravegheat-o.

Tatăl fetiței spune că reacția medicilor care o văd este asemănătoare: „Pur și simplu râd. Spun că este de neexplicat.”

Pentru Savannah, mama lui Wren, este o minune: „Există un motiv pentru care s-a întâmplat. Iar acum, când mă uit la ea, sunt atât de bucuroasă că s-a întâmplat, pentru că nu vreau un alt copil. O vreau pe ea”.

Cu ce rămânem?

Cazul micuței Wren ne arată că medicina, pe lângă capacitatea de a trata și salva oameni, are și limite atunci când încearcă să anticipeze evoluția unei vieți. Un prognostic medical poate descrie riscurile și poate ajuta familia și medicii să se pregătească pentru potențiale evoluții, dar nu poate spune cu certitudine tot ceea ce se va întâmpla mai departe.

 „Nu știm toate răspunsurile. Trebuie să o urmărim și să o lăsăm pe Wren să ne arate ce este capabilă să facă” a mărturisit Dr. Gabriella Bluett-Mills.

De aceea, este important ca fiecare copil să primească șansa de a-și continua în mod natural viața și toate îngrijirile medicale de care are nevoie pentru a supraviețui și a se dezvolta, înainte și după naștere, chiar și atunci când diagnosticul este grav și prognosticul sumbru.

Dacă părinții sau medicii nu ar fi văzut în Wren un copil care merită să trăiască, ci doar un caz pierdut, foarte probabil ea nu ar mai fi ajuns până aici, iar viața ei se termina înainte dea apuca să se nască. Astăzi însă, Wren are trei săptămâni, iar medicii continuă să descopere, împreună cu părinții ei, ce este capabilă să facă.


Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.

Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD

Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *