Mă numesc Elena și vă voi povesti o mică parte din povestea vieții mele, în speranța că printre cititorii, acestor rânduri vor fi și unii care vor învăța din greșelile mele și nu vor cădea în ele. Mai ales cititoarele.
Eram tânără, pe la 30 și ceva de ani. Aveam deja trei copii, însă din motive foarte bine întemeiate, divorțasem. Treptat, unul dintre colegii de serviciu s-a „apropiat” de mine și … încet-încet am intrat într-o relație. Și, cum era de așteptat, am rămas însărcinată. Cum relația noastră nu era legalizată, la inițiativa și insistența partenerului meu, am fost de acord cu întreruperea de sarcină.
Ce pot să spun este că nu a fost cineva în jurul meu care să mă determine să conștientizez că e ceva grav, poate cel mai mare păcat pe care îl poate face cineva în viață. Este o crimă mai mare decât orice altă crimă – și asta o spun eu, care am făcut avort, nu spun fără să fi făcut! În plus, pe lângă luarea vieții acelui copil, mai târziu mi-am dat seama că l-am lipsit și de taina sfântului botez.
După 3-4 ani, ne-am căsătorit. Avem un copil împreună, alături de ceilalți trei copii din prima mea căsătorie.
Au crescut frumos împreună. Păcatele tinereții de la început le uitasem. Totul era minunat. Fiul nostru era un copil excepțional: frumos, deștept, cuminte.
Însă, înainte de a deveni major, am observat ceva în comportamentul lui, ceva ciudat, semn al unei afecțiuni grave. Și, într-adevăr, fiul nostru suferă de mai bine de 15 ani de o boală grea.
În plus, de câțiva ani, eu am fost diagnosticată cu o boală gravă (cancer).
Pentru unii cititori toate acestea o să pară doar o poveste de viață oarecare, cu episoade disparate, cu boli care există peste tot… Dar nu! Pentru mine, în adâncul sufletului – acolo unde este omul sigur de ceva, chiar dacă nu poate explica sau demonstra –, în adâncul meu am înțeles că toate acestea mi se întâmplă din cauza păcatelor tinereții mele.
Fiul meu cel mic suferă din cauza păcatelor mele – e ceva teribil de dus. Oricât mi-ar spune cineva că orice copil se poate îmbolnăvi, eu, ca mamă, simt că are legătură cu mine. Sunt convinsă.
Dar ce mai pot face eu acum?
Timpul este ireversibil.
Dacă aș putea da timpul înapoi, nu aș mai face întrerupere de sarcină și nu aș mai fi, în general, de acord cu întreruperea unei sarcini.
M-am întrebat de multe ori dacă acel copil, a cărui viață am curmat-o, a fost fată sau băiat și care ar fi fost menirea lui/ei pe pământ. Poate îi era dat să salveze vieți, sau să fie un om de știință, sau un simplu muncitor priceput și onest.
Era dreptul lui la viață. Era voia lui Dumnezeu ca el să se nască.
Iar eu, ce-am făcut?
Eu am ales altceva, eu am ales să nu se nască.
El a fost primul pentru care am ales moartea în locul vieții. Apoi, fără să mai gândesc nici cât gândisem la el, am ales la fel pentru alți doi după el… O negură în care m-am dus fără să aleg, fără să gândesc profund la ce fac, la viitor.
Dragele mele, au trecut 40 de ani de atunci.
Nu faceți ca mine!
Vă rog, credeți pe cineva care a crezut de trei ori că face bine întrerupând sarcina – și apoi am regretat. Și regret de decenii!
Dragele mele, dacă vă veți afla vreodată în situația pe care eu o regret din tot sufletul, fiți tari, fiți puternice și nu acceptați sub nici un pretext curmarea unei vieți din pântecul vostru!
Este foarte adevărat că înțelepții învață din greșelile altora.
Fiți înțelepte!
Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.
Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD
Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.
