New York Times a publicat un articol despre condițiile de muncă ale femeilor africane care lucrează în Arabia Saudită, accentuând mortalitatea foarte mare a acestora, într-un serviciu care este printre cele mai sigure. Scriem despre investigația NY Times cu gândul că nimeni nu a făcut o investigație similară pentru femeile românce care au fost ucise în Italia, ori violate, bătute, traficate, în primele decenii după cădere comunismului.
Contextul economic dificil din România anilor ’90, marcat de sărăcie, șomaj și lipsa oportunităților, a determinat multe femei să caute locuri de muncă în străinătate. Italia a devenit o destinație preferată datorită proximității geografice, a cererii mari de forță de muncă în sectoare precum agricultura și îngrijirea domestică, și a asemănării lingvistice dintre română și italiană, care facilita adaptarea.
După 1990, odată cu deschiderea granițelor și liberalizarea circulației, femeile din mediul rural și urban au început să plece în Italia, inițial în mod informal, prin rețele de cunoștințe sau rude. În această perioadă, multe au lucrat fără contracte legale, în condiții precare, fie în agricultură, fie ca menajere sau îngrijitoare (cunoscute sub termenul „badante”). Fenomenul a fost alimentat de nevoia Italiei de forță de muncă ieftină, în special în sudul țării (Sicilia, Calabria, Puglia), unde agricultura era intensivă, și în gospodăriile familiilor italiene, care aveau o populație îmbătrânită.
Migrația a devenit un fenomen de masă spre sfârșitul anilor ’90 și începutul anilor 2000, pe măsură ce comunitățile românești din Italia s-au consolidat și au facilitat sosirea altor compatrioți. În agricultură, femeile au fost atrase de promisiunea unor salarii mai bune decât în România, chiar dacă munca era grea și deseori însoțită de exploatare. În paralel, rolul de „badantă” a început să fie asociat puternic cu româncele, care au devenit o forță de muncă dominantă în îngrijirea bătrânilor, datorită disponibilității lor de a lucra pe salarii relativ mici și a reputației de hărnicie. Până în 2010, peste un milion de români trăiau în Italia, iar femeile reprezentau o parte semnificativă din acest număr.
Articolul despre situația femeilor est-africane este semnat de Abdi Latif Dahir și Justin Scheck.
În ultimele decenii, mii de femei din Kenya și Uganda au plecat în Arabia Saudită în căutarea unui viitor mai bun. Promisiunea unui salariu decent, care să le permită să-și întrețină familiile și să construiască o viață mai bună, le-a atras în această țară bogată din Golf. Cu toate acestea, realitatea pe care o întâlnesc multe dintre ele este departe de visul pe care și l-au imaginat. În spatele contractelor de muncă se ascund povești de exploatare, abuz și, în unele cazuri, chiar tragedii. Cel puțin 274 de muncitori kenyeni, majoritatea femei, au murit în Arabia Saudită în ultimii 5 ani.
Motivația economică și lipsa siguranței
În Kenya și Uganda, sărăcia și lipsa oportunităților de muncă sunt realități dure pentru multe femei. Agențiile de recrutare profită de această situație, promovând intens locurile de muncă din Arabia Saudită ca pe o soluție salvatoare. Salariile promise – uneori de doar 200-250 de dolari pe lună – sunt mai mari decât ceea ce ar putea câștiga acasă, dar vin cu un preț enorm. Femeile sunt adesea recrutate din sate sărace sau cartiere modeste din Nairobi și Kampala, unde sărăcia le împinge să-și asume riscuri uriașe.
Faridah Nassanga, o mamă din Kampala, Uganda, este un exemplu al acestui vis vândut cu promisiuni false. Ea locuiește într-o cameră mică de beton, unde împarte un pat supraetajat cu mama și copiii ei, gătind pe un arzător cu propan lângă un canal de scurgere. „Suntem foarte săraci”, a spus ea, explicând de ce a acceptat oferta unei agenții de recrutare în 2019 pentru un loc de muncă în Arabia Saudită, care îi promitea 200 de dolari pe lună. La început, totul a părut bine: avea propria cameră și angajatorii o ajutau uneori cu treburile. Însă totul s-a schimbat când soțul angajatoarei a intrat în camera ei și a violat-o. Apoi „m-a lovit și m-a pălmuit”, a povestit Faridah, amintindu-și cum bărbatul i-a aruncat lenjeria intimă în timp ce ea fugea în bucătărie. Când a rămas însărcinată, familia saudită a acuzat-o că a sedus bărbatul și a trimis-o înapoi în Uganda. Acum, Faridah crește un copil cu o culoare a pielii și un păr vizibil diferite de ale celorlalți frați, fără sprijin sau compensații din partea agenției sau a familiei saudite.
Sistemul Kafala: O Capcană Modernă
Un obstacol major pentru aceste femei este sistemul „kafala”, utilizat în mai multe țări din Golf, inclusiv în Arabia Saudită. Acest sistem leagă statutul legal al unui lucrător migrant de angajator, ceea ce înseamnă că femeile nu pot părăsi locul de muncă sau țara fără permisiunea acestuia. Pașapoartele le sunt adesea confiscate, iar ele devin prizoniere în casele în care lucrează.
Mary Nsiimenta, o mamă singură din Uganda, a experimentat pe propria piele cruzimea acestui sistem. Lucra pentru o familie cu cinci copii în Najran, în sudul Arabiei Saudite, unde copiii, cu vârste între 9 și 18 ani, o loveau cu un băț și îi turnau înălbitor în ochi. A protestat că nu este plătită și a fost închisă într-o cameră sub acoperiș, la etajul trei. Se deshidrata, nu avea apă și nici mâncare. Disperată, a sărit de pe acoperiș. „Mă târam ca un șarpe” pe stradă, a povestit ea, pentru că nu a mai putut să se ridice de jos. A fost dusă la un spital, unde a fost tratată la coloana vertebrală. Dar apoi poliția și medicii i-au spus să se întoarcă la lucru. Refuzând, a fost trimisă înapoi în Uganda în 2023, dar acum suferă de dureri cronice și incontinență, fiind incapabilă să muncească.
Un alt caz tragic este cel al lui Eunice Achieng, o menajeră din Kenya. În 2022, ea a sunat acasă panicată, spunând că angajatorul ei a amenințat-o că o va ucide și o va arunca într-un rezervor de apă. „Țipa: «Vă rog, veniți să mă salvați!»”, a povestit mama ei. La scurt timp, Eunice a fost găsită moartă într-un rezervor de apă de pe acoperiș. Oficialii saudiți au spus că trupul era prea descompus pentru a determina cauza morții, iar poliția a clasificat-o ca „moarte naturală”.
Lipsa protecției și a răspunderii
Ancheta New York Times arată că guvernele din Kenya și Uganda au fost criticate pentru lipsa lor de acțiune în protejarea cetățenilor care lucrează în străinătate. În Kenya, politicieni precum Fabian Kyule Muli, vicepreședintele Comisiei pentru muncă din Adunarea Națională, ar putea cere investigații mai amănunțite sau negocia protecții mai bune, dar Muli deține și o agenție de recrutare. Una dintre femeile trimise de agenția sa, Margaret Mutheu Mueni, a spus că angajatorul saudit i-a confiscat pașaportul și i-a spus că „a cumpărat-o”. Când a cerut ajutor agenției, un reprezentant i-a spus: „Poți înota peste Marea Roșie și să te întorci singură în Kenya”.
În Uganda, situația este similară. Patru femei au trimis un apel video către o organizație de ajutor, spunând că au fost ținute împotriva voinței lor timp de șase luni în Arabia Saudită. „Suntem epuizate de faptul că suntem ținute împotriva voinței noastre”, a spus una dintre ele. Agenția care le-a trimis aparține lui Sedrack Nzaire, despre care presa ugandeză spune că este fratele președintelui Yoweri Museveni.
Cazuri de moarte și autopsii incerte
Autorii articolului din New York Times arată că moartea suspectă este o realitate pentru multe femei. Isiko Moses Waiswa din Uganda a povestit că, atunci când a aflat că soția sa, Aisha Meeme, a murit în Arabia Saudită, angajatorul i-a oferit să aleagă: corpul ei sau 2.800 de dolari din salariul ei restant. „I-am spus că, indiferent dacă îmi trimiți banii sau nu, eu vreau corpul soției mele”, a spus el. Autopsia saudită a arătat că Aisha era emaciată, cu vânătăi extinse, trei coaste rupte și urme de arsuri severe de la electrocutare pe urechi, mâini și picioare. Totuși, autoritățile saudite au declarat că a murit din „cauze naturale”.
Un alt caz sfâșietor este cel al lui Millicent Moraa Obwocha, o tânără de 24 de ani din Kenya. Soțul ei, Obuya Simon Areba, a spus că angajatorul saudit a hărțuit-o și a agresat-o sexual. În vara anului trecut, situația a devenit insuportabilă, iar Millicent a cerut agenției saudite să o salveze. Câteva zile mai târziu, familia a aflat că murise. Guvernele kenyan și saudit au atribuit moartea „problemelor nervoase”. La înmormântare, fotografia ei de la aeroport, unde zâmbea optimistă, a fost așezată lângă sicriul deschis.
Faridah, Mary, Eunice, Aisha și Millicent sunt doar câteva dintre femeile africane care au plătit un preț enorm pentru promisiunea unei vieți mai bune. La fel ca multe românce, neștiute de nimeni, în afara familiilor lor, în anii 1990-2010.
Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.
Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD
Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.
