O studentă de la UCLA dă în judecată doctorii din California, spunând că a fost „admisă rapid” la o intervenție chirurgicală de tranziție de gen

A fost o vreme când Kaya Clementine Breen, o tânără de 20 de ani din California, simțea că întreaga lume se prăbușește în jurul ei. Crescând într-un mediu marcat de abuzuri, a început să se confrunte cu gânduri confuze despre identitatea ei de gen încă de la o vârstă fragedă. La doar 11 ani, se simțea din ce în ce mai neînțeleasă și pierdută, iar ideea de a deveni femeie i se părea insuportabilă.

A început să creadă că viața ar fi fost mult mai ușoară dacă ar fi fost băiat.

Totul a început cu o conversație cu consilierul școlii sale, care, în loc să o asculte cu atenție și să o ajute să descopere cauzele mai adânci ale confuziei sale, i-a spus că este transgender și a sunat imediat părinții pentru a le împărtăși aceeași concluzie. Astfel a început o călătorie care a dus-o pe Kaya într-o serie de tratamente ce aveau să-i schimbe complet viața.

De la vârsta de 12 ani, Kaya a început să urmeze un tratament cu hormoni de blocarea pubertății, prescriși de medicii care au diagnosticat-o cu disforie de gen. Aceștia au considerat că ajustările hormonale ar fi soluția, iar la doar 14 ani, a suferit o mastectomie dublă. Cu toate acestea, de-a lungul acestui proces, starea ei mintală s-a agravat. După fiecare pas în tranziție, Kaya s-a simțit din ce în ce mai pierdută, iar schimbările fizice nu au adus niciun fel de alinare.

Când, în sfârșit, Kaya a început terapia dialectic-comportamentală, o metodă de terapie care ajută persoanele să facă față emoțiilor intense, a început să-și pună întrebări despre tot ce se întâmplase până atunci. Întrebările au început să se adâncească: „Oare am luat decizia corectă? De ce am făcut acest lucru?”.

„Mi-aș fi dorit ca cineva să îmi fi sugerat întâi o terapie reală”

Într-o discuție cu un jurnalist, Kaya a spus: „Mi-aș fi dorit ca cineva să îmi fi sugerat întâi o terapie reală, nu doar una specifică pentru disforia de gen. În acea perioadă, tot ce am primit a fost un tratament axat pe genul meu, fără a conecta disforia de gen cu problemele mai adânci de sănătate mintală cu care mă confruntam”.

În această poveste, Kaya a aflat despre un alt detaliu important care a ieșit la iveală în cadrul procesului său. Dr. Johanna Olson-Kennedy, una dintre persoanele implicate în tratamentele sale, a fost parte dintr-un studiu care a fost retras din cauza rezultatelor neconforme cu așteptările. Acest studiu, care analiza efectele hormonilor de blocarea pubertății asupra sănătății mintale a minorilor cu disforie de gen, a arătat că medicamentele nu îmbunătățesc starea mintală a tinerilor. Însă, pentru a nu alimenta atacurile politice care ar fi putut să ducă la restricționarea tratamentelor de afirmare a genului, rezultatele nu au fost publicate. Dr. Olson-Kennedy a explicat că temerea de a declanșa un val de critici din partea celor care se opun acestui tip de îngrijire a determinat-o să amâne publicarea acelor date.

Kaya a continuat să-și caute răspunsurile, dar și să lupte pentru dreptul ei de a înțelege și a accepta deciziile pe care le luase. Procesul pe care l-a intentat nu era doar despre a căuta despăgubiri financiare, ci și despre a dezvălui adevărul din spatele unui sistem medical care, în ochii ei, nu i-a oferit toate opțiunile posibile.


Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.

Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD

Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *