O organizație pro-viață pentru persoanele cu sindrom Down își extinde activitatea în zeci de state

O inițiativă născută din dragoste pentru viață și din dorința de a sprijini familiile copiilor cu sindrom Down a devenit, în doar câțiva ani, un far de speranță pentru mii de oameni din întreaga lume.

Team Iron Will este o organizație nonprofit pro-viață, cu sediul în Missouri (SUA), dedicată respectului, demnității și incluziunii persoanelor cu sindrom Down. În doar trei ani de la înființare, organizația a sprijinit peste 3.700 de familii din 45 de state americane și 37 de țări.

Cum a început totul

Povestea organizației își are rădăcinile într-o experiență personală și profund umană. Cathy și Andrew Daub au primit vestea că vor naște un copil cu Sindrom Down în timp ce se bucurau de sărbători alături de familie. Deși știau statisticile care arată că un procent foarte mare dintre copiii diagnosticați cu sindrom Down înainte de naștere sunt avortați, ei au ales viața pentru copilul lor, pe nume Will.

Imediat după naștere, un moment de nedumerire legat de îngrijirile medicale a întărit hotărârea Cathyei de a face o schimbare: „ținând în brațe acest bebeluș perfect, am realizat că trebuie să îmi dedic viața acestei misiuni” – a spus ea.

De la o poveste personală la un sprijin dezvoltat la nivel global

Inițial, Cathy și Andrew au creat un cont de Instagram pentru a împărtăși frumusețea și bucuria de a trăi cu un copil cu sindrom Down. În scurt timp, vizibilitatea contului a avut o creștere incredibilă, iar poveștile transmise acolo au determinat zeci de mii de oameni să se conecteze și să împărtășească propriile experiențe.

Pe baza reacțiilor și a nevoilor identificate – de la acces la terapii până la sprijin informațional – a luat ființă organizația Team Iron Will. În prezent, aceasta oferă:

  • webinarii și sesiuni de formare pentru părinți din întreaga lume, pe teme medicale, juridice și de dezvoltare;
  • burse pentru terapie virtuală, astfel încât familiile din țări fără acces la specialiști pot beneficia de intervenții de calitate;
  • dispozitive de comunicare augmentativă și alternative pentru copiii nonverbali, dar și echipamente medicale esențiale.

Organizația colaborează cu experți din domenii precum terapia ocupațională, logopedia, asistența fizică și dreptul pentru persoane cu dizabilități, pentru a extinde accesul la sprijin profesional.

O misiune cu sens profund

Fondatorii Team Iron Will afirmă că există o nevoie urgentă de voci pro-viață în comunitatea de advocacy pentru sindrom Down, deoarece programele existente adesea evită să susțină fără rezerve dreptul la viață pentru copiii nenăscuți, care au probabilitatea de a se naște cu Sindrom Down. Ei subliniază că, la nivelul SUA, peste 70% dintre copiii aflați în această situație sunt avortați.

Cathy Daub spune fără ezitare: „Dacă ai sindrom Down, nu există un timp mai bun ca acesta pentru a trăi – există mulți specialiști, resurse și servicii care asigură o viață plină și împlinită pentru acești copii. Dar, paradoxal, nu a existat niciodată un moment mai periculos pentru un copil cu sindrom Down în uter – pentru că veștile despre diagnostic apar tot mai devreme și, din păcate, foarte frecvent se ajunge la avort.”

Team Iron Will „vrea ca lumea să știe că, dintre organizațiile care susțin persoanele cu sindrom Down, poți conta întotdeauna pe noi pentru a apăra acești copii din momentul concepției.”


Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.

Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD

Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *