Dacă v-ați întrebat vreodată ce înseamnă cu adevărat adopția – pentru mama biologică, pentru copil și pentru familia adoptivă – această mărturie sinceră vă va schimba modul în care priviți viața.
Într-un videoclip emoționant, Steventhen Holland împărtășește povestea sa impresionantă, aceea a unui bărbat conceput în urma unui viol și adoptat de o familie iubitoare. El demontează cele mai cunoscute trei mituri despre adopție și dezvăluie adevărul care schimbă viața din spatele fiecăruia dintre ele.
Experiența lui spune adevărul uitat al adopției: nu este o pierdere, ci o formă de iubire.
Parcursul vieții acestui tânăr a fost posibil datorită legislației adopției din SUA, care sprijină foarte mult binele femeii în criză de sarcină și al copilului. Acolo, femeia poate alege să înceapă procedura de adopție încă din timpul sarcinii, să beneficieze de consultanța unei agenții specializate și să aleagă familia căruia îi încredințează copilul spre adopție, printr-o procedură foarte bine reglementată.
Urmărește video-ul integral mai jos și transcrierea tradusă:
Atunci când încercăm să convingem o mamă să nu își avorteze copilul, ca oameni pro-viață îi propunem două alternative. Prima este să își crească copilul. Dacă o femeie simte însă că nu este pregătită să facă asta, o încurajăm să facă un plan de adopție.
Totuși, uneori apar rețineri legate de adopție, din cauza unor mituri și concepții greșite care îi fac pe oameni să nu o ia în considerare ca opțiune.
Mitul 1: Copilul tău va ajunge în sistemul de protecție (foster care).
Unii spun că nu există suficiente familii dispuse să adopte, arătând spre sutele de mii de copii aflați în sistemul de protecție din SUA. Dar acest lucru este fals. Se estimează că există între 1 și 2 milioane de cupluri care așteaptă să adopte – adică zeci de părinți potențiali pentru fiecare copil care are nevoie de o familie. Copiii plasați spre adopție nu ajung în sistemul de protecție. „Foster care” este o soluție temporară pentru siguranța copiilor separați de părinți din cauza unor crize sau dificultăți. Scopul este reunirea cu familia biologică, nu adopția. În schimb, copilul încredințat spre adopție merge direct într-o familie adoptivă, unde devine membru legal al acesteia. Excepția o reprezintă doar cazurile în care bebelușii sunt predați anonim, conform legilor statale privind locurile sigure, iar aceștia pot fi temporar plasați în grija statului până la găsirea unei familii definitive.
Mitul 2: Nu vei ști dacă copilul tău primește dragostea și grija pe care o merită.
Unii cred că a da un copil spre adopție înseamnă a-l abandona la poarta unui orfelinat, ca într-un roman de Charles Dickens. În realitate, mama care dorește să dea copilul spre adopție alege o agenție licențiată, care o ghidează în tot procesul. Ea poate selecta familia adoptivă, poate decide dacă dorește o adopție deschisă (cu contact și comunicare ulterioară) sau una închisă (fără contact), și chiar cine să fie prezent la naștere. Nimic nu este definitiv până nu se semnează actele de renunțare la drepturile parentale. Sigur, orice copil poate întâmpina dificultăți, dar acestea nu sunt specifice adopției.
Mitul 3: Adopția înseamnă abandon.
Aici trebuie să spun răspicat: nu este adevărat. A încredința copilul spre adopție cere un curaj și o generozitate uriașe. Sunt nenumărate povești de părinți biologici care, confruntați cu situații tragice, au ales viața și au oferit copilului lor o familie adoptivă în locul avortului.
Știu acest lucru pentru că eu sunt unul dintre acei copii. Mama mea suferea de o tulburare mintală și avea capacitatea mintală a unui copil de 11 ani. La 18 ani, a fost internată într-un spital psihiatric, unde a fost violată de cinci bărbați și a rămas însărcinată cu mine. Când s-a aflat că e gravidă, a fost presată să avorteze. Nu avea familie, nici bani, nici sprijin. Dar această tânără de 18 ani a spus: „Voi lupta pentru copilul meu.” A fugit din instituție, a trăit pe străzi, într-o cutie de carton, și m-a născut pe 31 martie 1982, într-un orășel din Tennessee.
La șapte zile după naștere, o familie din acel oraș – familia Holland – care pierduse un băiețel cu doi ani înainte și se ruga pentru un copil, m-a adoptat. În 2019, la 27 de ani, am întâlnit-o pe mama mea biologică în același spital în care fusese internată. Când m-a văzut, a spus:
„Acesta e băiatul tău. Un băiat bun. Tu ești adevărata lui mamă.”
Pentru multe femei, nu un motiv concret le descurajează să aleagă adopția, ci durerea anticipată a despărțirii. Industria avortului profită de acest lucru, insistând că fătul nu este o ființă umană, ci doar „țesut” sau „produs de concepție”. Dar realitatea este că avortul înseamnă uciderea intenționată a unui copil nevinovat.
Fie că este vorba de avort medicamentos, chirurgical sau prin inducere, rezultatul este același: o viață pierdută. Niciuna dintre provocările asociate cu adopția nu justifică o astfel de acțiune. A opri viața unei ființe nevinovate nu poate fi niciodată o soluție morală.
Știu că decizia de a încredința un copil spre adopție este dureroasă, și știu și ce înseamnă să fii adoptat – uneori te simți diferit, uneori neiubit. Dar adopția caută să facă cel mai bun lucru posibil într-o situație dificilă: oferă copilului un cămin sigur și iubitor, și oferă unor părinți posibilitatea de a trăi darul paternității și maternității.
Eu sunt dovada vie că adopția este un dar frumos și sunt recunoscător mamei mele pentru că a ales viața.
Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.
Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD
Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.
