Asasinarea lui Charlie Kirk riscă să ducă războiul cultural din Statele Unite la o nouă dimensiune. În cazul celor două tentative eșuate de asasinare a lui Donald Trump, conservatorii au răsuflat ușurați că atacurile nu au reușit. Dar acum lucrurile stau altfel.
Charlie Kirk era iubit de tineri. Popularitatea lui depășea cu mult gradul lui de radicalism. În dezbaterile cu progresiștii, era mult mai deschis decât majoritatea conservatorilor. Cei din tabăra opusă nu se simțeau disprețuiți. Era invitat la multe dezbateri, pentru că avea capacitatea rară de a rămâne senin chiar în mijlocul unei polemici aprinse. Ura nu își găsea locul în cuvintele și în sufletul său.
Pericolul ca zona radicală a conservatorilor să dorească răzbunare este însă foarte mare. Dacă se va dovedi că asasinul a fost un progresist radical, furia va fi și mai puternică.
Pentru cei din Europa de Est, ura manifestată față de el după moarte amintește de ura comuniștilor împotriva celor pe care îi ucideau în închisorile politice. Din acele temnițe a rămas un cuvânt-testament, hristic: „Să nu ne răzbunați.”
Răzbunarea înseamnă să răspunzi cu aceeași monedă. Dar cel care răsplătește răul cu rău devine asemenea celui care a făcut primul rău.
De aceea, conservatorii americani au nevoie să reziste chemării răzbunării și să dezbată precum el – cu argumente adevărate și cu inima deschisă față de celălalt. Așa vor continua atitudinea lui Charlie Kirk – calmă, senină, deschisă – și nu pe cea a celui care i-a luat viața, ori a celor care justifică și chiar se bucură de moartea lui.
Charlie Kirk, dacă ai aflat odihnă de la Dumnezeu, ajută-i pe cei îndurerați și furioși să te urmeze pe tine, nu pe cel care ți-a curmat viața pământească.
Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.
Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD
Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.