Teodora Paul este președinta Studenți pentru Viață București și este implicată în organizarea Marșului pentru Viață din București. Ea a fost invitată să susțină un discurs la Marșul pentru Viață din Berlin, în19 septembrie 2026.
Dragi prieteni,
În urmă cu aproape patruzeci de ani, aici, la Berlin, un lider al lumii stătea lângă Poarta Brandenburg și a rostit câteva faimoase cuvinte despre Zidul Berlinului. Zidul îi despărțea pe frații și surorile care aparțineau aceluiași popor.
Adresându-se unui alt lider puternic al lumii, el a spus:
„Deschideți această poartă! Dărâmați acest zid!”
Astăzi vreau să vorbesc despre un alt zid și despre ceea ce deschide poarta.
Pentru cineva dintr-o fostă țară comunistă – România, în cazul meu – Zidul Berlinului are o semnificație aparte. Este un simbol a ceea ce se poate întâmpla atunci când cei care au putere decid câtă demnitate, câtă libertate și câte drepturi le sunt permise celor care nu au putere.
Persoana umană este cununa creației și este capabilă să facă foarte multe lucruri. Dar noi nu putem dărui umanitate sau demnitate altor ființe umane. Acestea le sunt dăruite încă de la concepție. Noi le recunoaștem – sau le negăm.
Iar astăzi există un zid care separă umanitatea protejată de umanitatea considerată dispensabilă: zidul dintre cei născuți și cei nenăscuți.
În spatele acestui zid, noi, adulții, ca societăți întregi, îi dezumanizăm pe cei nenăscuți. Iar acest lucru a dus la cea mai mare negare a drepturilor omului din istorie: chiar și potrivit celei mai mici estimări, viețile a peste un miliard dintre frații și surorile noastre au fost luate în mod intenționat!
Principalul cadru ideologic care stă la baza distrugerii intenționate a ființelor umane nenăscute este negarea umanității lor.
De aceea numesc acest război Războiul dezumanizării – The Unhuman War.
Așadar, mă adresez celor care sunt pro-viață, celor care sunt pro-alegere, celor indeciși, oamenilor de știință, filosofilor, asistenților sociali, teologilor și, mai ales, celor care se roagă:
Dărâmați zidul dintre cei născuți și cei nenăscuți! Suntem cu toții ființe umane.
Prieteni,
Acest zid nu este construit doar prin legi, instituții sau ideologii. El se construiește și în propriile noastre inimi.
Da, îl pot vedea chiar în propria mea inimă: tentația de a nu purta povara aproapelui meu.
De aceea, Războiul dezumanizării nu poate fi câștigat, în cele din urmă, printr-o putere mai mare. Poate fi câștigat doar prin iubire jertfelnică.
Numai prin iubire și har avem în mod real posibilitatea să nu răpim cuiva umanitatea. Numai astfel putem vedea fiecare ființă umană ca pe o ființă umană.
Acest zid nu va fi dărâmat de conducători politici puternici, ci de fiecare dintre noi, unul câte unul.
Iubirea fiecăruia dintre noi este adevărata putere care poate deschide o poartă.
Aceste porți vor duce, în cele din urmă, la dărâmarea zidului dintre cei născuți și cei nenăscuți.
Așadar, să iubim fiecare ființă umană, inclusiv – și cred asta cu tărie – inclusiv pe cei care aleg să le răpească altora umanitatea.
Și zidul va fi dărâmat.
Haideți să facem asta împreună!

Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.
Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD
Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.
