Laura Vandervoort, cunoscută pentru rolul Supergirl din serialul Smallville, a vorbit pentru prima dată despre pierderea copilului ei în urma unui avort spontan.
Actrița canadiană, căsătorită din 2025 cu Adam Coates, nu anunțase public că era însărcinată. La două luni după pierdere, a publicat pe rețelele sociale o fotografie cu ecografia și testele de sarcină, alături de un mesaj emoționant. Pe fundal, se aude vocea unui copilaș care spune:
„Bună, mami. A trecut o lună. Nu am apucat niciodată să mă prezint. Mi-ar fi plăcut să fiu copilul tău, dar Dumnezeu a spus că voi fi îngerașul mamei și al tatei. Îți promit, mami, că voi aștepta acel moment special în care, în sfârșit, te voi putea îmbrățișa. Voi veghea asupra ta și a tatei. Îmi va fi dor de voi pentru totdeauna.”
Laura a dezvăluit că era însărcinată în 11 săptămâni când a pierdut sarcina și că durerea nu a trecut.
„Pierderea unei sarcini este o pierdere. Este o moarte fără înmormântare și o viață despre care aproape nimeni nu a știut”, a scris ea.
Actrița își amintește că a auzit de două ori bătăile inimii copilului și că, împreună cu soțul ei, începuse deja să își imagineze cum va arăta viitorul.
„În fiecare săptămână mă gândesc câte săptămâni ar fi avut copilul meu. De fiecare dată când cineva anunță că e însărcinată, mă doare. Fiecare femeie însărcinată pe care o văd mă face să mă întreb cum aș fi arătat și eu.”
Prin mesajul său, actrița îi încurajează pe părinții care au trecut printr-o astfel de experiență să vorbească despre durerea lor:
„Mi-aș dori ca oamenii să vorbească mai des despre asta. Este o experiență foarte frecventă, dar în acele momente ne-am simțit complet singuri.”
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aproximativ una din patru sarcini se încheie printr-o pierdere de sarcină. Cu toate acestea, se vorbește foarte rar despre ele raportat la cât de des au loc.
Există două motivații pentru care situațiile de avort spontan nu sunt făcute publice în aceeași măsură în care sunt făcute publice alte drame prin care trec oamenii, atât persoane obișnuite, cât și personalități cunoscute.
Prima este greutatea de a vorbi despre propria durere.
A doua este că recunoașterea pierderii unui copil în urma unui avort spontan implică recunoașterea faptului că și în cazul unui avort la cerere se întâmplă același lucru: este pierdută viața unui copil. Iar acest lucru nu este dorit de susținătorii avortului. Astfel, într-un mod subtil, dar eficient, este exercitată o presiune spre autocenzurarea părinților care ar putea să își deplângă, în fața cunoscuților sau în spațiul public, copilul pierdut.
Pilonul ideologiei pro-avort, potrivit căruia copilul este om doar după ce se naște, produce un fel de autoînvinovățire în rândul părinților care trec printr-un avort spontan. Consecința acestei ideologii este întrebarea: „Dacă nu este om, de ce îl plângi? Este doar un produs de concepție. Vei mai avea alte produse de concepție care poate vor deveni copii.”
Dar, în adâncul sufletului, fiecare părinte, indiferent de ce s-a întâmplat cu copilul său, știe că viața acestuia a început în momentul concepției. Acesta este un adevăr pe care îl știm cu toții și ca societate. Este o realitate intuitivă, iar această intuiție este confirmată și de biologie.
