Poate că nimic nu este mai greu și mai emoționant decât să salvezi viața unui copil. În acele clipe, fiecare secundă contează.
O echipă de salvamari din Sydney, Australia, a trăit o astfel de experiență după ce un bebeluș de numai opt săptămâni a fost găsit fără semne de viață într-o parcare din apropierea plajei.
„Toate cele aproape 6.000 de salvări din cariera mea m-au pregătit pentru acest moment”, a spus salvamarul Harries. Pentru el, aceasta avea să devină cea mai grea și mai emoționantă misiune din întreaga sa carieră.
„Este un bebeluș care nu respiră!”
Un strigăt disperat a pus întreaga echipă în alertă:
„Este un bebeluș care nu respiră!”
Harries a luat imediat defibrilatorul și trusa cu oxigen și a fugit spre locul indicat. Acolo a găsit un copil care nu mai respira și nu mai dădea niciun semn de viață. Bebelușul căzuse de la înălțime și suferise o lovitură gravă la cap.
Părinții priveau neputincioși. De la început, salvamarii au privit situația nu doar ca „un caz medical”. Era un on. Un copil. Un fiu. Era o viață pentru care trebuiau să facă tot ce puteau.
„Tatăl era chiar deasupra mea. Sunt și eu tată. M-am uitat la el și i-am văzut lacrimile. Un tată privea un alt tată. Tot ce puteam face era să dau absolut tot ce aveam”, a povestit Harries.
Plânsul care arată viața
Resuscitarea unui copil atât de mic era foarte dificilă. Salvamarii nu puteau folosi defibrilatorul, iar echipamentul pentru respirație trebuia adaptat rapid la dimensiunile bebelușului.
Până atunci, exersaseră astfel de manevre doar la antrenamente.
După primele insuflații, pieptul copilului a început să se ridice.
„Doamne… funcționează”, și-a amintit salvamarul.
Dar nu era suficient. Plânsul era indicatorul că au reușit. Trebuia să îl audă plângănd!
Au continuat manevrele fără oprire. După aproximativ opt sau nouă insuflații, bebelușul a început să plângă.
Acel plâns a însemnat că trăia!
„Să-l aud plângând a fost cel mai frumos moment din viața mea”, a spus Harries.
Abia după ce copilul a fost stabilizat, salvamarul și-a permis să lase emoțiile să iasă la suprafață. S-a gândit la cei doi băieți ai săi și la propriul tată, pe care îl pierduse cu doar șase luni înainte.
Pentru el, aceasta nu fusese doar o intervenție de urgență. Fusese momentul în care o familie își primise copilul înapoi.
Nimeni nu a spus că este „prea mic”
Bebelușul a fost transportat cu elicopterul la spital. Medicii au considerat că avea șanse foarte mari să se recupereze fără urmări grave, iar după două zile a putut să plece acasă.
Povestea lui impresionează nu doar prin finalul fericit, ci și prin felul în care salvamarii au privit copilul încă din prima clipă.
Nimeni nu a spus că este „doar un bebeluș”. Nimeni nu s-a întrebat dacă este prea mic sau dacă merită efortul. Nimeni nu a renunțat din cauza șanselor reduse.
În fața lor se afla o viață omenească. Iar singurul lucru important era să o salveze.
Uneori, salvarea unui copil înseamnă resuscitare, oxigen și intervenția rapidă a medicilor. Alteori, copilul se află încă în burtica mamei, iar salvarea lui începe prin sprijinirea femeii însărcinate.
O femeie care se confruntă cu lipsuri, teamă, presiuni sau abandon poate ajunge să creadă că avortul este singura soluție. Un om care o ascultă, o ajută concret și îi arată că nu este singură poate schimba însă totul.
Poate că nu va ține în mâini un defibrilator și nu va fi numit salvator. Dar, oferind sprijin la momentul potrivit, poate ajuta la salvarea unui copil și la păstrarea unei familii împreună.
Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.
Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD
Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.
