David Whited: Andrew Tate este un simptom al unei probleme mai mari a masculinității

Un editorial publicat de David Whited în The Christian Post discută despre Andrew Tate și despre problema sistemică care se află la rădăcina popularității acestuia.

Andrew Tate, scrie el, nu este o problemă, ci mai ales un simptom. Există o generație de tineri între 16 și 29 de ani care par să găsească un element care lipsește în dezvoltarea în Andrew Tate, fost kickboxer, de 38 de ani, care este un provocator/guru al internetului. Andrew Tate se prezintă drept leacul pentru o lume înnebunită și condusă de un model mediatic și educațional politizat, promovat de femei furioase și de bărbați slabi.

Apoi Whited dă exemplu de un bărbat care i-a marcat viața și pe care îl consideră exemplu de masculinitate: bunicul soției lui, care a murit de câțiva ani și căruia îi simte lipsa.

Aceasta era un bărbat puternic fizic, care a lucrat în agricultură și creșterea animalelor, care era centrul de atracție al nepoților. Autorul descrie astfel caracteristicile care exprimă calitatea lui de model masculine:

„Expresia bărbăției sale a fost creșterea a patru copii pe o mică bucată de pământ pe care a cultivat-o în timp ce conducea o benzinărie și a rămas fidel aceleiași femei până în ziua în care a murit. În ultimii săi ani, a avut o avere materială modestă, ca urmare a zeci de ani de sacrificiu de sine și de eforturi. Nu era deloc bogat după standardele lui Andrew Tate, dar când a părăsit această lume, a putut să își continue jurământul de a-și iubi, prețui și întreține soția, care este încă îndrăgostită de el și trăiește, având acum 102 ani.”

Întorcându-se la Andrew Tate, celebru și prin problemele sale legale, care include acuzația de traffic de persoane, autorul se întreabă: „de ce un om mai faimos pentru defectele sale decât pentru calitățile sale ar atinge o asemenea coardă sensibilă în mințile și imaginația a zeci de milioane de tineri din întreaga lume? Ce spune el de trezește ceva aproape uitat în acești tineri, precum sunetul unui lup urlând într-un roman de Jack London?”

Răspunsul îl găsește într-o comparație cu industria alimentară, în care reclama produselor și anumite caracteristici care plac pot să fie însoțite de un conținut toxic:

„Dacă sistemul nostru alimentar defectuos ne-a învățat ceva, este că ceva poate părea bun, poate mirosi bine și poate avea un gust bun, dar să nu aibă niciun fel de valoare reală! Suntem o națiune de cetățeni obezi și tratați cu medicamente care mor de malnutriție, dar reclamele arată uimitor! Ceva nu trebuie să fie complet greșit pentru a fi dăunător. De multe ori, cele mai periculoase abateri sunt ambalate în adevăr și arată foarte atrăgător.”

În această comparație, „ mesajul lui Andrew Tate și imaginea creată în social media sunt pentru această generație la fel ca un Big Mac pentru un om înfometat! Are gust de mâncare, dar nu este hrănit cu adevărat.”

Apoi autorul sintetizează câteva dintre problemele care îi fac pe băieți să alerge la Andrew Tate ca la o soluție: „Dacă ești un tânăr căruia i s-a spus că: a fi bărbat este un defect în sine, că perspectivele tale de angajare vor depinde de numărul de căsuțe DEI (n. tr. diversitate, echitate și incluziune – valori folosite ideologic în ideologiile gender și neomarxistă) pe care le bifezi, că concurezi pentru atenția femeilor pe o piață online globală și că vei câștiga mai puțin decât părinții tăi, în timp ce se așteaptă de la tine să ai același stil de viață, atunci mesajele lui Andrew Tate, care fac clickbait, dar te împuternicesc, sunt exact ceea ce a ordonat diavolul… adică «doctorul».”

Andrew Tate a venit într-un mediu viciat ideologic, așa cum Big Mac apare ca o soluție cuiva înfometat: „în același mod în care faci alegeri alimentare greșite după ce ratezi o masă sau două, acest răspuns egoist și anti-biblic la problemele acestei generații îi va lăsa doar cu regrete.” Generația băieților de azi s-a aflat într-un vid create de lipsa înțelegerii biblice și populat de „doctori” gata să își schimbe sexul. În acest mediu, ei caută soluția „la un guru autoproclamat, care spune să fii și mai masculin impunându-ți voința asupra celor mai slabi decât tine și să ai atâtea femei câte îți poți permite.”

Dar versiunea sa de a fi un „bărbat puternic” nu duce la bine în societate: „Versiunea sa de masculinitate înseamnă pur și simplu să faci lucrurile necesare pentru a dobândi forță și putere, care să fie folosite pentru plăcerea personală și cucerirea sexuală. Nu protejarea și asigurarea celor mai slabi decât el.”

Autorul compară moștenirile sociale ale celor doi. Bunicul soției „și-a slujit familia și a lăsat comunitatea sa mai bună decât a găsit-o. La înmormântarea sa a fost plin de oameni, iar poveștile personale despre impactul său ar putea umple o carte și vor trăi veșnic. Îi făcea mai multă plăcere să-și stăpânească puterea decât să și-o demonstreze, iar toți cei care s-au aflat sub influența lui s-au urcat pe umerii lui și au văzut departe”. În schimb, „moștenirea lui Andrew Tate va fi aceea a mai multor orfani, femei distruse și meme-uri despre cum este să trăiești o viață lipsită de sens.”

David Whited își încheie editorial cu o concluzie: „De fapt, tinerii au nevoie de o viziune asupra lumii axată pe principii, care să le dea putere să resolve problemele pe care Tate-și din această lume încearcă, dar nu pot. Avem nevoie ca atât bărbații, cât și femeile să pledeze pentru o masculinitate sănătoasă, nu pentru mai puțină masculinitate. Pendulul trebuie să încetinească pendularea de la două extreme, [să se îndrepte către] un nord adevărat bazat pe Biblie – bărbați puternici, cu principii, care, precum un leu mascul, nu numai că se pot juca cu puii, dar sunt și sărbătoriți atunci când luptă pentru demnitate.”

***

Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.
Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD
Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *