O familie a trecut prin două diagnostice tragice de anencefalie, iar de fiecare dată a ales să avorteze fiicele nenăscute – însă a oferit oare comunitatea medicală sprijinul holistic de care această familie avea nevoie?
La 22 de săptămâni de sarcină, părinții lui Ellie Grace au condus din Texas până în New Mexico pentru a face un avort după ce fiicei lor i s-a pus diagnosticul de anencefalie. Sora ei, Lily Grace, a fost avortată la 14 săptămâni, după ce a primit același diagnostic. Modul în care povestea este prezentată în presă descrie uciderea intenționată a acestor copii ca fiind cea mai bună decizie posibilă – în ciuda depresiei care a urmat.
Însă, în efortul de a prezenta avortul copiilor cu boli terminale ca fiind moral neutru sau chiar moral acceptabil, presa pro-avort trece cu vederea multe fapte și dezinformează cititorii.
Date esențiale:
- Hollie și Cody Cunningham au aflat că fiica lor Ellie are anencefalie și au făcut avort la 22 de săptămâni. Ulterior, a doua lor fiică, Lily, a primit același diagnostic și a fost avortată la 14 săptămâni.
- Un medic le-a spus că viața lui Hollie este în pericol și că fetițele lor vor muri.
- Cuplul a călătorit din Texas în New Mexico pentru avorturi; Hollie a rămas cu depresie.
- Hollie susține acum public avortul, inclusiv în sarcinile avansate.
- Relatările din presă par să le rușineze pe femeile care aleg să ducă sarcina la termen, prezentând avortul ca pe o alegere „compasivă”.
- Medicii nu le-au oferit informații despre opțiunea de a duce sarcina până la capăt și de a beneficia de sprijin paliativ perinatal.
Povestea lui Ellie
Hollie și Cody Cunningham aveau deja doi fii, descriși de presă drept „sănătoși” – ca și cum aceasta ar fi condiția care decide dacă un copil merită să trăiască. După un avort spontan, ei s-au bucurat când au aflat, în octombrie 2022, că vor avea din nou un copil.
La 20 de săptămâni, o ecografie de morfologie a arătat că bebelușa Ellie suferea de anencefalie – o malformație craniană gravă, în care cutia craniană nu este complet formată. În majoritatea cazurilor, copiii cu anencefalie nu supraviețuiesc după naștere, deși există excepții.
Medicul le-a spus: „Din cauza legilor din Texas, nu pot să vă spun ce puteți și ce nu puteți face.”
Dacă relatarea este exactă, răspunsul este inacceptabil pentru un specialist în medicină fetală.
Există numeroase resurse pentru părinții care se confruntă cu un astfel de diagnostic, iar un specialist în medicină maternal-fetală ar trebui să le cunoască.
Cuplul a mers apoi la ginecologul lui Hollie, care i-a spus: „Atâta timp cât copilul tău are inimă care bate, nu pot face nimic pentru tine în Texas. Ea va continua să crească, dar dacă o duci la termen, există riscuri pentru sănătatea și viața ta.”
Medicul a menționat riscul de hemoragie severă care ar putea necesita histerectomie, posibilitatea ca fătul să fie în poziție pelviană și nevoia de cezariană.
Totuși, aceste afirmații trebuie puse în context:
Un studiu din 1990 publicat în The New England Journal of Medicine arată că „sarcina cu un făt cu anencefalie implică un risc crescut pentru mamă”, inclusiv hemoragie postpartum cauzată de polihidramnios (exces de lichid amniotic). Un alt studiu a constatat o creștere a riscului de hemoragie de la 5,1% la 8% în aceste cazuri.
În plus, orice sarcină prezintă riscul unei cezariene. Există însă mame care au născut fără cezariană copii cu anencefalie.
Medicul lui Hollie pare să nu fi oferit informații despre sprijinul oferit de hospice-urile perinatale. În schimb, i-a indus ideea că, dacă nu avortează, își pune viața în pericol.
Legea din Texas permite avortul atunci când viața mamei este amenințată, chiar dacă pericolul nu este iminent. Dacă viața lui Hollie ar fi fost cu adevărat în pericol, avortul ar fi fost legal.
Soțul ei, Cody – veteran de război – era îngrozit. Hollie a scris:
„Mi-a spus că dacă va trebui să duc această sarcină și apoi să-mi vadă copilul murind în brațele noastre, l-ar distruge. Ar fi fost mai rău decât războiul.”
Și Hollie se temea. Iar teama lor, neînsoțită de sprijin real, a dus la decizia de a avorta.
„Cine ar vrea să-și vadă copilul legat la morfină, suferind și murind, gâfâind după aer?… Nu este în regulă”, a spus ea. În mod involuntar, aceste cuvinte par să rușineze femeile care aleg să ducă sarcina la capăt după un diagnostic sever, pentru a-și justifica propria decizie.
Cuplul a călătorit în New Mexico pentru un avort prin inducere la 22 de săptămâni, care a costat peste 7.000 de dolari și a implicat injectarea letală a fetiței cu o substanță care i-a oprit inima.
Când s-au întors la hotel, Ellie încă se mișca. Cody i-a simțit mișcările pentru prima dată – apoi ea a murit.
Povestea lui Lily
Câteva luni mai târziu, cuplul a decis să încerce din nou, prin fertilizare in vitro, „pentru a testa embrionii și a elimina defectele genetice”. Scopul era selectarea copiilor considerați „sănătoși”. Au rezultat trei embrioni „normali”.
După transferul unui embrion feminin, pe care l-au numit Lily, medicii au descoperit, la 14 săptămâni, același diagnostic: anencefalie.
Deși medicii au spus că nu au mai văzut două cazuri identice în aceeași familie, literatura medicală arată un risc de recurență de 2-5%.
Rămâne neclar dacă medicii au verificat nivelul de acid folic al lui Hollie sau i-au recomandat suplimentare, având în vedere că un nivel scăzut poate contribui la apariția anencefaliei.
Confruntați din nou cu diagnosticul, cei doi au revenit în New Mexico pentru un al doilea avort.
Ce se întâmplă acum
Hollie este din nou însărcinată, se pare în mod natural, deși nu a precizat ce s-a întâmplat cu ceilalți doi embrioni obținuți prin fertilizare in vitro.
Ea militează acum pentru extinderea accesului la avort, alături de alte femei care au avortat după diagnostice prenatale.
Comentariu
Ca multe alte femei aflate în această situație, Hollie a spus: „Nu am crezut niciodată că avortul va face parte din povestea mea.” Ea a adăugat: „Mi-am dorit mereu mulți copii. Iubesc copiii. Am fost educatoare de grădiniță.”
Această declarație pare o încercare de justificare: mesajul că avortul nu este doar pentru cei care nu vor copii. Presa pro-avort transmite astfel ideea că injecția letală și dezmembrarea intrauterină pot fi deciziii pozitive chiar și pentru copiii doriți, dacă părinții lor se tem de suferință.
Niciun părinte iubitor nu își dorește să-și vadă copilul murind, dar afirmația „cine ar vrea să-și vadă copilul murind gâfâind după aer” sugerează că mama care avortează este mai „plină de compasiune” decât cea care își poartă copilul până la capăt.
În spatele acestor cuvinte există frică – o frică de durere, firească. Însă în încercarea de a evita durerea, această familie a provocat o altă durere, și mai profundă.
Hollie a mărturisit: „Când medicul a introdus medicamentul care urma să oprească inima copilului meu, am cedat. M-am simțit vinovată.” A recunoscut și că a intrat în depresie după pierderea lui Ellie: „Nu voiam să văd pe nimeni, nu voiam să vorbesc. Doar dormeam și plângeam.”
Despre pierderea lui Lily a spus doar că „a fost o perioadă de doliu”.
Doliu complicat
Cercetările arată că femeile care aleg avortul după diagnosticul de anencefalie suferă mai multă disperare și depresie decât cele care duc sarcina până la capăt. Studiile arată că este benefic pentru mamă să continue sarcina după un diagnostic prenatal sever.
Un studiu privind pierderea infantilă a constatat că „riscul de doliu complicat este deosebit de ridicat după întreruperea sarcinii din cauza unei anomalii fetale”.
Alt studiu a arătat că „femeile au simțit, în final, că se trădează pe ele însele și pe copiii lor” atunci când au ales avortul.
Într-un alt studiu, realizat pe 405 părinți care au dus sarcina la termen după un diagnostic prenatal de boală letală, 97,5% nu au regretat decizia.
Organizația Be Not Afraid a constatat, de asemenea, că părinții care duc sarcina la termen se simt mai pregătiți emoțional și vorbesc despre un sentiment de recunoștință și pace legat de scurta viață a copilului lor.
Medicii și spitalele ar trebui să ofere părinților informații despre sprijinul disponibil prin programele de hospice perinatal și despre resursele de consiliere pentru doliu.
Concluzie
Articolul despre familia Cunningham răspândește, de asemenea, una dintre cele mai mari neînțelegeri privind legile pro-viață – aceea că femeile ar muri din cauza lor. În realitate, nu există cazuri documentate de femei care să fi murit direct din cauza unei legi pro-viață.
Problema reală este lipsa de cunoaștere a legii de către profesioniștii din sănătate și lipsa de informare a pacientelor. De asemenea, articolul omite complet riscurile avortului – printre care și hemoragia – care cresc semnificativ odată cu vârsta gestațională.
Toate legile pro-viață din SUA prevăd excepții atunci când viața mamei este în pericol.
A duce o sarcină până la capăt, chiar și cu un diagnostic fatal, este o opțiune moral acceptabilă – de fapt, este singura opțiune moral acceptabilă. Din nefericire, mai mulți profesioniști medicali au eșuat în a oferi acestei familii sprijinul holistic necesar, lipsind-o de șansa de a-și ține în brațe, plânge și comemora fiicele în mod firesc.
Sursă: LiveAction
Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.
Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD
Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.
