Organizația pro-viață Right To Life UK a salutat decizia Guvernului britanic de a elimina așa-numitul „plafon al beneficiilor pentru doi copii”, o măsură introdusă în 2017 care, potrivit dovezilor statistice, a fost un factor important în decizia multor femei de a face avort.
O politică contestată încă de la început
Plafonul, introdus în urmă cu opt ani, împiedica familiile să primească ajutor social (child tax credit sau universal credit) pentru mai mult de doi copii. Măsura afecta, așadar, familiile în care se năștea un al treilea copil după 6 aprilie 2017.
Deși a fost justificată la momentul respectiv ca o măsură de „responsabilizare” bugetară, numeroase analize au arătat că ea a avut efectul opus celui scontat: a crescut presiunea economică asupra femeilor însărcinate și a contribuit la creșterea numărului de avorturi în rândul mamelor cu doi sau mai mulți copii.
O analiză a statisticilor oficiale privind avortul în Anglia și Țara Galilor arată că, între 2016 și 2021, numărul avorturilor în rândul femeilor care aveau deja doi sau mai mulți copii (categoria afectată de această lege) a crescut cu 25,96%. În aceeași perioadă, în rândul femeilor cu unul sau niciun copil, creșterea a fost de doar 9,89%.
Femeile au avortat din lipsă de sprijin financiar
Un sondaj realizat de British Pregnancy Advisory Service (BPAS) pe un eșantion de 240 de femei cu doi sau mai mulți copii care au făcut avort între martie și noiembrie 2020 confirmă această legătură.
59% dintre ele știau de existența plafonului, iar dintre cele care primeau credite fiscale sau ajutoare sociale – deci erau direct afectate –, 57% au declarat că politica a fost un factor important în decizia lor de a întrerupe sarcina.
Mărturiile culese de cercetători arată realitatea dură din spatele acestor cifre:
„Am făcut ceva ce nu mi-am imaginat niciodată că voi face… Dar mă tot gândeam cum aș putea face față financiar.”
„Limita de doi copii a contat mult pentru mine. Soțul meu și-a pierdut serviciul și bugetul nostru e foarte restrâns.”
„Dacă nu ar fi existat această limită, aș fi păstrat copilul. Dar nu-mi permiteam să-l hrănesc și să-l îmbrac… Mi-a fost extrem de greu să accept decizia.”
Guvernul renunță la o măsură dăunătoare familiilor
Potrivit informațiilor din presa britanică, ministrul de finanțe Rachel Reeves va anunța oficial eliminarea plafonului în bugetul din luna noiembrie. Decizia vine după ce mai mulți miniștri și înalți funcționari guvernamentali britanici, însărcinați cu reducerea sărăciei în rândul copiilor, au recomandat ridicarea plafonului ca fiind cea mai eficientă măsură în acest sens.
Institutul pentru Studii Fiscale (IFS) estimează că eliminarea plafonului va costa statul britanic 3,4 miliarde de lire sterline – adică doar 3% din totalul bugetului pentru beneficii sociale.
Organizația End Child Poverty Coalition a calculat că, în anul fiscal 2025/2026, pierderea cauzată de această politică se ridică la 3.514 lire sterline pentru fiecare copil afectat, iar la începutul lui aprilie 2025 erau 469.780 de gospodării aflate în această situație.
„Femeile însărcinate trebuie sprijinite, nu pedepsite”
Alisdair Hungerford-Morgan, directorul executiv al Right To Life UK, a declarat:
„Salutăm anunțul Guvernului privind eliminarea plafonului pentru doi copii. Este un pas important în direcția corectă, pentru a oferi sprijin real femeilor însărcinate.
Când o femeie află că este însărcinată, trebuie să fie întâmpinată cu ajutor concret și sprijin, nu cu un sistem care îi spune că va primi mai puțin pentru următorul copil decât pentru cei dinainte.”
El a subliniat că „datele oficiale arată clar o creștere disproporționată a numărului de avorturi în rândul femeilor cu doi sau mai mulți copii”, iar „această politică a fost, pentru multe dintre ele, o cauză directă a pierderii copilului nenăscut”.
Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.
Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD
Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.