Cântăreața de muzică rap Cardi B este însărcinată cu cel de-al patrulea copil, într-o situație dificilă de viață. Având în vedere aceste dificultăți și faptul că se află pe o pantă ascendentă a carierei, anunțul a fost întâmpinat de unii cu ostilitate, spunându-i-se că ar trebui să facă avort. Cardi B explică public de ce nu face avort, folosind cuvinte dure pentru a descrie ce înseamnă avortul.
Cardi B are trei copii născuți, tatăl lor fiind fostul ei soț, Offset. În prezent, are o relație cu Stefon Diggs, jucător de fotbal american, iar acesta se află într-un proces de lămurire a paternității unei fetițe născute în aprilie 2025.
Mai jos este o analiză a situației, făcută de Cassy Cooke pentru Live Action News.
Cardi B, al cărei nume real este Belcalis Marlenis Almánzar, a făcut publică sarcina ei în timp ce Diggs este implicat într-un scandal de paternitate, în plină desfășurare.
O altă femeie, fotomodelul Lord Gisselle, l-a dat în judecată, susținând că el este, de asemenea, tatăl copilului ei. Deși totul s-ar fi petrecut înainte ca Diggs să fie iubitul lui Cardi B, reacția fanilor față de sarcina lui Cardi B a fost în general una negativă. În ciuda acestui fapt, într-o postare pe Instagram, ea spune că nu are o problemă cu situația.
„E copilul tău, ***? Și eu sunt însărcinată, tăticule”, a afirmat ea într-o postare video, în timp ce pregătea ceva de mâncare. „Acum, ce facem? Chiar nu știu. O să o scoatem la capăt, ***.”
Cardi a mai spus că, în ciuda reacțiilor negative, ea e fericită că e din nou însărcinată.
„Sunt fericită”, a declarat ea. „Simt că totul e bine. Mă simt foarte puternică, sunt tare, pentru că fac totul – și fac totul în timp ce în mine se formează un bebeluș.”
Într-un interviu acordat lui Jasmine Brand, ea le-a răspuns și celor care susțin că ar trebui să facă un avort, spunând că refuză să meargă să rezolve totul „la măcelar”.
Ea adaugă:
„Este viața mea și eu decid. Și încă ceva, nu regret că am făcut copiii. Nu pe unul, ci pe toți patru. Nu regret nimic.
Am mai multe opțiuni în timpul sarcinii și, totuși, nu merg la măcelar. Am o alegere de făcut și aș fi făcut-o dacă îmi doream asta, însă nu am dorit să fac așa ceva și știu că o puteam face, iar oamenii pot să vadă astfel ce fel de mamă sunt.
Poate că v-ați format o părere despre viața mea personală. E în regulă. Dar nu aduceți în discuție calitatea mea de mamă. Eu nu mă joc cu asta.”
Ea a mai spus că își va lua și bebelușul în turnee atunci când va veni timpul.
Cardi a mai vorbit în trecut despre refuzul de a face avort, întrebându-se de ce nu poate să aibă o carieră și un copil. „Știi ce? Sunt o femeie matură, am 25 de ani, o voi spune fără falsă modestie, sunt milionară … sunt pregătită pentru așa ceva”, a spus ea, adăugând: „Chiar mă deranjează și mă dezgustă, deoarece văd multe femei care postează «Oh, îmi pare rău pentru tine. Cariera ta s-a terminat». Și mă gândesc, de ce nu le pot avea pe amândouă? Ca femeie, de ce nu le pot avea? De ce să fiu nevoită să aleg cariera sau bebelușul? Le vreau pe ambele.”
Comentariu:
Cardi B a arătat că este o mamă capabilă. Totuși, episodul legat de «tatăl comun» al copiilor, chiar dacă ea pare să îl minimalizeze, nu poate fi trecut cu vederea.
Sexul nu e ceva „întâmplător”. A crea o nouă ființă umană nu e un gest „întâmplător”. În timp ce Cardi își vede copiii ca daruri pe care le-a primit, e trist să vezi că noua minune din viața ei ar putea să nu aibă tatăl aproape, într-o relație stabilă cu mama sa. Dacă Diggs este într-adevăr tatăl ambilor copii – al lui Cardi și al lui Gisselle –, atunci el le-a nedreptățit pe amândouă și, mai ales, pe copii.
Copiii nu sunt atât de rezilienți cum cred unii. Absența părinților, căsniciile destrămate și relațiile cu probleme între părinți îi afectează cu adevărat pe copii, iar modul în care ei sunt crescuți influențează imaginea lor despre familie și lumea din jurul lor.
Oamenii sunt ființe sociale, iar copiii merită stabilitate și dragoste în viața lor – de la ambii părinți.
Zoom In:
Ceea ce e interesant în declarațiile lui Cardi e modul în care ea se referă la unitățile medicale în care se face avort, numindu-le „măcelării”. În timp ce unii încearcă să ne convingă de faptul că avortul e un act medical normal, realitatea este că un avort, atunci când este făcut, duce la pierderea unei vieți umane, iar uneori îi creează probleme de sănătate mamei sau chiar poate duce la moartea ei.
Avortul este un act criminal intenționat, ceea ce poate fi înțeles cu ușurință din explicațiile simple care descriu modul în care astfel de proceduri sunt făcute.
În cazul unui avort chimic, copilul nenăscut este înfometat până la moarte; avortul chirurgical presupune ori aspirarea lui violentă din pântecele mamei, fiind rupt bucată cu bucată, ori injectarea cu otravă.
Atunci când numește aceste locuri „măcelării”, ea face o descriere șocant de precisă a ceea ce se întâmplă acolo.
Concluzia:
Cardi B spune clar că nu regretă că a ales viața pentru copiii ei, considerându-i adevărate daruri ce trebuie prețuite și protejate, în ciuda oricăror probleme. Avortul este o decizie care le privează pe mame de bucuria maternității și de bucuria de a aduce pe lume noi ființe umane.
Niciun copil nu merită să moară pentru că este conceput în condiții care nu sunt mereu cele ideale.