De ce România este prima ca număr de persoane traficate din UE?

Comisia Europeană a publicat în 20 ianuarie raportul pe anii 2021-2022 privind traficul de persoane în Uniunea Europeană. Față de anii 2019-2020, România a trecut de pe locul 4 pe locul 1, din punct de vedere al cetățeniei persoanelor traficate. Primele cinci locuri sunt: română, franceză, maghiară, bulgară și germană, iar primele cinci cetățenii din afara UE au fost nigeriană, ucraineană, marocană, columbiană și chineză.

Majoritatea persoanelor traficate sunt pentru scopul sexuale și 92% dintre acestea sunt femei.

De ce atâtea române ajung în prostituție în Occident? Este doar cererea de acolo de vină?

Cine cunoaște realitatea din Germania știe că cea mai întâlnită nație între femeile din bordelurile de acolo sunt româncele și cei mai numeroși clienți sunt românii plecați la muncă.

Statului german îi convine din punct de vedere financiar, dar nu el sau alte țări de destinație pentru femeile române traficate sau duse în prostituție prin lover boy sunt responsabile de ce se întâmplă cu româncele, ci mai degrabă mentalitatea românilor.

Despre traficul de persoane vorbesc mult activiștii din zona progresistă. Dar cine îi crede, când ei promovează n genuri, legalizarea prostituției, militează cu înverșunare pentru avort, consideră schimbarea de sex ultimul pas în materie de progres uman și sunt gata să aplaude faptul că România are cele mai multe studiouri de video chat din lume? În afara cercului lor, ei au prea puțin impact folositor.

Zona conservatoare aruncă prea ușor vina pe femeile ajunse în prostituție, considerând că ele aleg ceea ce fac, considerând că a profita de ele este rezonabil, mai ales dacă se întâmplă fără tam-tam, în timp ce le stigmatizează.

Nu există nici un studiu despre cauzele din România ale ajungerii în traficul de persoane. Ce vulnerabilități au femeile care ajung acolo? Ce poate face statul și societatea, familia, școala, biserica, poliția, ong-urile pentru a preveni sau a le ajuta să iasă? Nu știm aceste lucruri, așa cum nu știm cauzele intrării în video chat, cauzele avorturilor, cauzele consumului de pornografie (care începe în clasa a V-a la băieți și în clasa a VI-a la fete, în medie).

După 1989, în războaiele culturale și indiferența lui „scapă cine poate”, una dintre victimele colective ale românilor sunt femeile ajunse în prostituție, videochat și pentru care avortul a fost văzut drept calea pentru o viață bună. Așa se face că suntem de 35 de ani un popor care își abuzează sistematic femeile, din motive de progresism și conservatorism deopotrivă.

***

Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.
Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD
Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *