Adaptat după Nancy Flanders, Live Action’s Lila Rose takes on 25 abortion supporters on Jubilee’s ‘Surrounded’ debate
Lila Rose, fondatoarea și președinta Live Action, a fost invitată la emisiunea Jubilee’s Surrounded pentru a dezbate cu 25 de activiști pro-avort. În timpul episodului, Lila a susținut trei afirmații pro-viață cu privire la avortul provocat – uciderea directă și intenționată a unei ființe umane înainte de naștere – pe care activiștii pro-avort au încercat să le demonteze
Afirmația nr. 1: Avortul lasă femeile marcate pe viață.
În cursul acestei secțiuni a dezbaterii, o activistă pro-avort pe nume Julia a contestat afirmația Lilei Rose, susținând că „viața este ceva permanent și, prin faptul că nu permiți femeilor să avorteze, spui practic că trebuie să naști această ființă permanentă”.
Dar, după cum a remarcat Lila Rose, viața fizică nu este permanentă; moartea, însă, este. Ea a adăugat că a alege moartea pentru propriul copil este ceea ce lasă o cicatrice.
Sindromul aniversar
„Și cu asta se luptă o mulțime de femei, mai ales în ziua aniversării, adică cea în care acel copil s-ar fi născut. Am vorbit cu sute de femei, doar personal, dar sunt mii și milioane de femei care, la aniversarea zilei în care acel copil s-ar fi născut – la vârsta de un an, doi, trei, patru ani, simt un regret profund și durere, iar unele se luptă cu afecțiuni psihice după aceea sau cu alte probleme sau au probleme de fertilitate”, a spus Lila.
Suicidalitatea
„Au fost realizate mai multe studii care arată că femeile care fac avort au un grad mai mare de suicid decât femeile care nasc. Există un studiu din California, care a implicat 200.000 de paciente Medicaid, care prezintă că femeile care au făcut avort au cu 150% mai multe șanse de a se sinucide decât femeile care au născut.”
Lila a vorbit și despre două studii din Finlanda care au arătat că femeile care au făcut avort au o probabilitate mai mare de a se sinucide decât femeile care nu au făcut avort: „Femeile merită să știe acest lucru”.
Afirmația nr. 2: Avortul nu poate fi justificat sub nicio formă.
Lila a susținut că avortul provocat nu poate fi niciodată justificat.
Tratamentul avorturilor spontane și nașterile premature de urgență nu sunt avorturi provocate
Un tânăr pe nume Alex i-a spus Lilei povestea unei femei din Florida căreia i s-a rupt apa la 16 săptămâni de sarcină. Alex a afirmat că femeia s-a dus la Urgențe, care au refuzat să îi ofere ajutor, spunându-i că va pierde copilul – dar că dacă îi vor oferi vreun tratament, acesta va fi un avort. În dimineața următoare, femeia a început să sângereze abundent, a fost operată timp de opt ore și, în mod miraculos, a supraviețuit.
Lila a explicat: „… Dacă ar fi fost vorba de un avort spontan, copilul era mort; a fost malpraxis medical pentru camera de urgență să o refuze și ea ar fi putut deschide un proces împotriva lor în orice stat pro-viață din țară. Orice fel de îngrijire pentru un avort spontan pentru a finaliza un avort spontan în cazul în care copilul a murit deja este complet legală și acest lucru este scris în lege. Deci, cred că acesta este un punct foarte important – că malpraxisul medical, din păcate, se întâmplă…”
Tratamentul standard pentru ruptura prematură a membranelor înainte de termen nu include avortul provocat, în care intenția este de a pune capăt vieții copilului. În unele cazuri, medicii pot realiza cerclaj cervical și pot încerca să întârzie începerea travaliului. Dacă trebuie să aibă loc o naștere prematură, aceasta nu este un avort provocat; intenția nu este de a ucide copilul.
Eufemisme și ofuscare
O altă susținătoare a avortului pe nume Dana, directoarea unui centru de criză pentru violuri, a intrat în dezbatere cu Lila. La un moment dat, Lila a întrebat-o: „Ce este un avort?”
Dana: „[Avortul este] o procedură medicală de îndepărtare a unui țesut din corpul tău…”
Lila: „Ce fel de țesut este îndepărtat într-un avort?”
Dana: „Țesut fetal.”
Lila: „A unui ce?”
Dana: „A unui făt.”
Lila: „Ce fel de fetus? Ce este un fetus?”
Dana: „Un fetus ar putea crește și ar putea ajunge o naștere vie.”
Lila: „Deci fătul este viu?”
Dana: „Ar putea fi.”
Lila: „Dacă fătul este mort, de ce ai nevoie de un avort?”
Eufemismele și ofuscarea Danei arată refuzul susținătorilor avortului de a discuta sincer despre avort. În loc să recunoască ce este un făt uman – o ființă umană – ei folosesc eufemisme pentru a dezumaniza ființa umană vie, în curs de dezvoltare, din pântece. Dacă copilul nenăscut nu ar fi viu, el sau ea nu ar crește, nu s-ar schimba și nu s-ar dezvolta.
Supraviețuitoarele violurilor și copiii lor merită îngrijire
Următoarea doamnă care a discutat cu Lila a fost Ceci, unul din membri publicului emisiunii Dr. Phil Show când Lila a fost invitată în 2022. Ca și în cazul emisiunii Dr. Phil Show, Ceci a acuzat-o pe Lila că „nu are empatie” pentru victimele agresiunii sexuale și a sugerat că aceasta știe povestea unei supraviețuitoare a incestului în vârstă de 10 ani, deși detaliile nu au fost specificate. Ceci a susținut că Lila „acordă mai multă empatie unui zigot, mai multă decât acorzi tu unui copil de 10 ani care trăiește și respiră și care tocmai a trecut prin ceva foarte traumatizant. Deci, empatia ta este într-un loc pe care nu îl înțeleg”.
Lila a răspuns: „Incestul este absolut îngrozitor. Suntem complet de acord în această privință. Avem nevoie de mai multe pedepse pentru abuzatori…. În cazul incestului, dacă există o nouă viață care a fost concepută, există o altă ființă umană. Nu este vorba doar de agresor și de victimă. Există o altă victimă potențială și trebuie să avem grijă de ambele…. Există acum drepturi pentru un copil nenăscut și un copil născut. Amândoi au drepturi și cred că îngrijirea medicală este foarte importantă, precum și consilierea și sprijinul pe care le merită și, probabil, o naștere timpurie ar fi necesară pentru a-i proteja sănătatea și pentru a se asigura că bebelușul va avea o șansă la viață… Dar, până la urmă, copilul nu trebuie condamnat la moarte.”
Afirmația nr. 3: Fiecare copil nenăscut are dreptul la viață.
Lila a susținut că fiecare copil nenăscut are dreptul la viață, afirmație pe care doar o singură persoană a încercat inițial să contracareze – un tânăr pe nume Adam.
Toți oamenii au drepturi umane
„De ce credeți că un făt la 10 săptămâni, 8 săptămâni de exemplu, care nu are capacitatea de a fi conștient de sine, de a simți durere sau orice altceva, ar trebui să fie evaluat la fel ca autonomia corporală a unei femei?”
Lila a răspuns întrebându-l dacă un făt uman este un om. El a spus că este.
„Deci argumentul tău este că unii oameni nu au drepturi umane – pentru că argumentul meu este că fiecare om are drepturi umane și că primul drept este viața”, a spus Lila.
Adam a argumentat: „Acest lucru ține de semantică, cum ar fi modul colocvial în care folosim cuvântul «uman» față de un mod mai științific, astfel încât, în mod evident, un ou fertilizat și nu numai are celule umane. Întrebarea este, atunci când vorbim despre protejarea acelei vieți, când ajunge ea la același nivel cu viața mamei care are autonomie corporală?” Apoi a susținut că asta se întâmplă când copilul are „22 de săptămâni… pentru că, din nou, înainte de acest moment, nu există nimic acolo. Mașina este pornită, dar nu există niciun șofer în mașină – și nu poți aplica regulile de circulație unei mașini goale, nu-i așa? Trebuie să existe un subiect prezent. Nu poate fi ceva. Trebuie să fie cineva”.
Adam a definit viața umană drept „capacitatea de a avea o experiență subiectivă”.
Lila: „Deci, dacă cineva este inconștient, nu mai este un om?”
Adam a susținut că și dacă o persoană este în comă, ea ar avea în continuare căile neuronale care leagă acele părți ale creierului pe care el le consideră necesare pentru a face din cineva un om.
Lila: „Și de ce, pentru tine, acest lucru îi conferă acelei persoane drepturi umane?”
Adam: „Pentru că aceasta include pe oricine am dori să includem”.
Lila l-a întrebat despre persoanele care se nasc fără aceste conexiuni cerebrale, iar Adam părea să creadă că acestea ar fi în continuare oameni în ciuda lipsei acestor conexiuni cerebrale.
Dar apoi, Adam a sărit la un argument complet diferit, susținând că vorbea despre calitatea de persoană, nu dacă un fetus este o viață umană. Apoi a schimbat din nou cursul discuției pentru a se concentra asupra autonomiei corporale, susținând că ceea ce face ca avortul să fie acceptabil este conflictul dintre autonomia corporală și viața copilului, dar a susținut că acest conflict nu există după diagnosticarea unei afecțiuni precum anencefalia.
„Motivul pentru care faci un avort nu este de genul ‘Oh, vreau să omor acest făt pentru distracție’. Există un conflict între autonomia corporală a femeii și dezvoltarea fătului. Dacă ar exista o modalitate de a rezolva acest conflict și de a respecta ambele părți, ar fi minunat, dar nu dispunem de acest tip de tehnologie medicală”. El a spus că pentru rezolvarea conflictului privind autonomia corporală există posibilitatea ca un copil nenăscut să poată fi ucis înainte de „viabilitate”.
Lila a răspuns că argumentul său infera faptul că abilitatea de dezvoltare este cea care determină valoarea unei persoane. De asemenea, ea a explicat că autonomia corporală nu se extinde la un drept fals de a ucide o altă ființă umană.
Ce este de fapt un avort
Apoi, o altă participantă la dezbatere, pe nume Whitney, s-a așezat față în față cu Lila, susținând: „Autonomia mea corporală este primordială, este cel mai important lucru – și să spui că autonomia corporală a femeilor ar trebui sacrificată pentru un copil ipotetic, un copil ipotetic? Pentru că o sarcină care nu este un copil, este un bebeluș, este un fetus și este un embrion”.
Ea a susținut apoi că dreptul la viață al copilului nenăscut este egal cu autonomia sa corporală, dar copilul nu are dreptul de a-i folosi corpul fără consimțământul său.
Lila a explicat: „Un avort este uciderea intenționată a acelui copil”, iar Whitney a replicat că aceasta este doar „definiția Lilei” pentru avort și că avortul nu este de fapt nimic mai mult decât o „procedură medicală”.
Lila continuă: „Deci, un avort implică fie otrăvirea copilului până la moarte prin intermediul unei pilule de avort; implică funcționarea copilului până la moarte într-un avort din primul trimestru; poate implica dezmembrarea pe viu a acelui copil într-un avort din al doilea trimestru; sau într-un avort din al treilea trimestru, implică o injecție letală.”
Dezbaterea finală
Dezbaterea s-a încheiat cu o confruntare între Lila și un activist pro-avort la alegerea ei, pentru a dezbate timp de 10 minute o afirmație aleasă de acesta. Lila a ales-o pe Dana, directoarea centrului de criză a violului, pentru că a simțit că discuția lor nu a fost completă.
Dana a susținut că autonomia corporală este „dreptul predominant” în dezbaterea privind avortul.
Lila a explicat:
Există o relație unică atunci când o femeie este însărcinată cu o altă viață umană, cu un alt corp – și acesta este fiul sau fiica ei, indiferent dacă ea a vrut, a intenționat să rămână însărcinată. Atunci când este însărcinată, există această relație unică care ia naștere odată cu existența acelei noi vieți umane. Și de câteva ori s-a spus astăzi: „Ei bine, știința nu contează”… Știința contează foarte mult, deoarece știința ne poate spune ce este real și ce nu este real, iar știința ne spune când începe viața umană și aceasta nu începe în mod magic la naștere. Viața umană începe înainte de naștere, iar viața umană începe în momentul fertilizării.
Sunt în favoarea autonomiei corporale. Cred că autonomia noastră corporală ca femei se termină atunci când începe viața unei alte ființe umane.
Cu toate acestea, Dana a explicat că ea însăși a avortat pentru că avea un fiu tânăr cu autism și nu dorea un alt copil. Ea și-a numit copilul nenăscut „o masă de celule”.
„Vreau să înțelegeți că nu a fost vorba despre: ‘Ce omor? Ce păstrez în viață? A fost vorba despre ce era mai bine pentru corpul meu”, a spus Dana.
Valoare umană intrinsecă
Lila răspunde:
Când vorbiți despre bebelușul dvs. și îl vedeți ca pe „un mănunchi de celule”, spuneți că nu era un bebeluș pentru dvs., nu era un copil și ați făcut avort. Nu aveți regrete.
Sentimentele sau convingerile noastre despre alte persoane nu schimbă valoarea acelei persoane, a acelui om. Așadar, aș putea avea sentimente față de fiul meu, față de o persoană pe lângă care trec pe stradă, față de oricine din această încăpere, dar asta nu schimbă cu nimic – sentimente bune, sentimente rele, convingeri bune, convingeri rele – nu schimbă valoarea umană intrinsecă a acelei persoane.
Și au o valoare umană intrinsecă – nu datorită capacităților lor, nu datorită abilităților lor, ci datorită naturii lor umane intrinseci pe care o împărtășim cu toții. Iar natura umană nu începe la naștere, nu începe cu câteva săptămâni sau chiar cu o lună înainte de naștere. Ea începe când începe viața unei persoane umane, adică la fertilizare.
O societate justă
Lila a continuat:
Este incredibil de important pentru statul de drept, pentru justiție, pentru drepturile omului, să fim deosebit de atenți să protejăm drepturile celor care sunt dependenți și slabi. Pentru că dacă trăim într-o societate care spune doar că cei puternici pot alege ce vor pentru că pot, nu este o societate… dreaptă și de aceea sunt pro-viață.
Sunt pro-viață pentru că acel copil… este complet dependent de mamă. Ei sunt complet incapabili să se apere singuri, să vorbească pentru ei înșiși, iar acesta este un motiv în plus pentru care noi, ca societate civilă și dreaptă, ar trebui să ne îngrijim de dreptul lor la viață și, apropo, să ajutăm acea mamă. … Nu poți să ai grijă doar de copil și să nu ai grijă de mamă.
Lila a susținut că poziția Danei conform căreia bebelușii din pântecele mamei sunt doar „adunături de celule” este una periculoasă.
„Acest lucru este foarte sumbru, pentru că dvs. spuneți că dacă o femeie este însărcinată, și prietenul ei îi pune droguri în băutură pentru a o forța să avorteze, ea vrea să aibă acest copil, el îi pune droguri în băutură. Ați spune că nu ar trebui să existe sancțiuni pentru acel bărbat și pentru ceea ce i-a făcut?”
Dana a susținut că ar trebui să existe sancțiuni doar pentru ceea ce a făcut el „țesutului” din corpul acelei femei, spunând că „acel copil nu are drepturi”.
Cu toate acestea, în unele state, bărbații au fost acuzați de omucidere sau tentativă de omucidere și condamnați la închisoare pentru că au dat în mod ascuns medicamente pentru avort femeilor însărcinate. Acuzațiile de omucidere sunt îndreptate împotriva celor care ucid alte ființe umane, nu împotriva celor care doar elimină „țesuturi”.
***
Informăm despre probleme importante ale vieții, cauze reale și soluții reale pentru toți. Contribuie și tu la creșterea conștientizării pe teme esențiale.
Activează o donație lunară recurentă folosind datele de mai jos:
Asociația România pentru viață
CUI 41210611
RO88RNCB0082163895060001 – RON
RO07RNCB0082163895060004 – EURO
RO77RNCB0082163895060005 – USD
Ești jurnalist, traducător sau creator de conținut și vrei să contribui?
Scrie-ne la redactia@rolifenews.ro.
